Antena Căutare

Un om de afaceri, găsit mort în propria locuință! Ipoteză halucinantă luată în calcul de anchetatori

Un bărbat în vârstă de 55 de ani din Piteşti, om de afaceri local, a fost găsit mort, marţi seară, în propria locuinţă. 

Un bărbat în vârstă de 55 de ani din Piteşti, om de afaceri local, a fost găsit mort, marţi seară, în propria locuinţă.

Prima ipoteză a anchetatorilor este că acesta s-ar fi electrocutat cu o pompă cu care uda grădina.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Argeş, oamenii legii au fost sesizaţi, marţi seară, despre faptul că un bărbat a fost găsit decedat în locuinţa sa din Piteşti.

Poliţiştii au stabilit că bărbatul avea 55 de ani, iar prima ipoteză a anchetatorilor este că a murit electrocutat cu o pompă cu care uda grădina.

El a fost găsit de familie, care a alertat autorităţile, la faţa locului deplasându-se şi un echipaj de ambulanţă, însă bărbatul nu a putut fi salvat. Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului, scrie news.ro.

Conform presei locale, victima este Emilian Durdui, om de afaceri local.

Reduceri elevi CFR. Atenție, sunt vizați toți elevii care beneficiază de reducere la tren... Ultima oră! Vremea o ia razna definitiv: „În următoarele ore toată România va fi sub amenințare!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x