Antena Căutare

Urmează fenomene METEO EXTREME! Aerul polar se îndreaptă către România

Vortexul polar, aşa numita circulaţie a atmosferei care păstrează aerul rece din emisfera nordică în zona arctică, se îndreaptă către Eurasia, potrivit cercetătorilor care au analizat stratosfera

Vortexul polar, aşa numita circulaţie a atmosferei care păstrează aerul rece din emisfera nordică în zona arctică, se îndreaptă către Eurasia, potrivit cercetătorilor care au analizat stratosfera

Datele culese cu ajutorul sateliţilor arată, spun oamenii de ştiinţă, că în ultimii 30 de ani vortexul a slăbit în intensitate. Asta nu înseamnă, însă, şi că temperaturile pe care le aduce cu el nu vor mai fi atât de scăzute; dimpotrivă, experţii spun că există şanse mai mari ca vortexul să se "rupă" şi să se extindă. Concret, valurile de aer rece aflate în general la latitudini înalte ar putea avansa către sud, ceea ce ar duce, potrivit experţilor, la prelungirea iernilor din SUA şi Europa până la sfârşitul lui martie - începutul lui aprilie.

Există, de asemenea, date potrivit cărora schimbarea cursului vortexului polar ar putea avea o strânsă legătură cu topirea gheţii din regiunile arctice. Concret, încălzirea globală care a dus la topirea gheţurilor arctice a produs un efect de domino care se întinde până la latitudini din zona temperată, inclusiv în România.

Cum va fi afectată România

Articolul continuă după reclamă

România se va afla în următoarea perioadă la punctul de întâlnire a două fenomene climatice. Pe de o parte avem, din zona sudică a Europei, ciclonii mediteraneeni ce vor aduce precipitaţii abundente, iar pe de altă parte influenţele maselor de aer rece care vin dinspre nord-est, fie din zona Cercului Polar, fie din zona Siberiei. Efectele "ciocnirii" celor două se vor produce în partea de sud-est a Europei, România urmând să fie şi ea afectată.

În luna decembrie şi prima jumătate a lunii ianuarie vor fi precipitaţii abundente atât sub formă de ploaie, predominant în sud şi sud-vest, unde temperaturile tind să fie mai ridicate, cât şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai ales în nord şi nord-est. Temperaturile vor fi şi ele scăzute, deoarece vortexul polar nu mai are puterea de a forma o barieră în calea aerului îngheţat, care a coborî până spre zona ţării noastre în următoarele lunii.

Practic, vom avea, cel mai probabil, o iarnă aspră, cu temperaturi sub limita gerului, cu viscol violent şi nămeţi.


IMAGINI ȘOC! Un copil de trei ani conduce mașina tatălui și înjură, în mijlocul Bucureștiului... Spune-le celor dragi "LA MULŢI ANI!"! Cele mai inspirate SMS-uri de Sfântul Andrei...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Loteria Română organizează duminică, 22 februarie, tragerile speciale Loto de Dragobete. Ce report se înregistrează la Loto 6/49
Loteria Română organizează duminică, 22 februarie, tragerile speciale Loto de Dragobete. Ce report se...
Când este cel mai bun moment pentru a mânca un măr. Cum poți să-ți reglezi zahărul din sânge și să-ți sporești energia, potrivit specialiștilor
Când este cel mai bun moment pentru a mânca un măr. Cum poți să-ți reglezi zahărul din sânge și să-ți... Catine.ro
(P) Ecosistemul Apple: între accesibil și costisitor
(P) Ecosistemul Apple: între accesibil și costisitor
Yadhira Carrillo a trecut peste un divorț, boală și cancerul surorii sale. Cum a reușit actrița să depășească cele mai dificile momente din viața personală
Yadhira Carrillo a trecut peste un divorț, boală și cancerul surorii sale. Cum a reușit actrița să... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Curtea Supremă a Statelor Unite declară ilegale taxele vamale impuse de Trump. Companiile care l-au învins pe președintele american
Curtea Supremă a Statelor Unite declară ilegale taxele vamale impuse de Trump. Companiile care l-au învins pe... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Mesajul cutremurător transmis de Eric Dane cu puțin timp înainte de a muri la doar 53 de ani. Cum fusese fotografiat actorul, diagnosticat cu ALS. Foto
Mesajul cutremurător transmis de Eric Dane cu puțin timp înainte de a muri la doar 53 de ani. Cum fusese... Elle
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci când a auzit
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Scovergi cu dulceață, ca la bunica. Rețeta tradițională
Scovergi cu dulceață, ca la bunica. Rețeta tradițională HelloTaste.ro
Tragedie pe Baikal: Un microbuz cu turiști străini s-a scufundat sub gheață, în timp ce traversa cel mai adânc lac din lume
Tragedie pe Baikal: Un microbuz cu turiști străini s-a scufundat sub gheață, în timp ce traversa cel mai adânc... Antena3.ro
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar câteva săptămâni
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar... useit
Bianca Drăgușanu a sărit la gâtul Monicăi Tatoiu: „Frustrato, vezi-ți de pensia ta! Ești demodată! Ți-ai cheltuit banii de pensie pe alcool!”
Bianca Drăgușanu a sărit la gâtul Monicăi Tatoiu: „Frustrato, vezi-ți de pensia ta! Ești demodată! Ți-ai... BZI
Horoscop săptămânal, 23 februarie - 1 martie 2026.  Câteva treburi neterminate necesită rezolvare
Horoscop săptămânal, 23 februarie - 1 martie 2026. Câteva treburi neterminate necesită rezolvare Jurnalul
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă după o căzătură violentă
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă după o căzătură violentă Kudika
Un mare mgazin revine în România. Este adus de un șeic arab
Un mare mgazin revine în România. Este adus de un șeic arab Redactia.ro
Banii de recuzită, tot mai asemănători cu cei reali. La bancnota de 100 de lei diferenţele pot fi insesizabile
Banii de recuzită, tot mai asemănători cu cei reali. La bancnota de 100 de lei diferenţele pot fi insesizabile Observator
Proprietățile medicinale ale sucului de merișoare. Ce efecte poate avea în organism
Proprietățile medicinale ale sucului de merișoare. Ce efecte poate avea în organism MediCOOL
Penne cu pui și ciuperci în sos cremos. Un preparat simplu și hrănitor
Penne cu pui și ciuperci în sos cremos. Un preparat simplu și hrănitor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Când tăcerea vorbește: de ce copilul tău adult nu-ți răspunde la mesaje
Când tăcerea vorbește: de ce copilul tău adult nu-ți răspunde la mesaje DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Primele imagini cu telefoanele Samsung Galaxy S26 au ajuns pe Internet. Cum ar arăta viitoarele smartphone-uri
Primele imagini cu telefoanele Samsung Galaxy S26 au ajuns pe Internet. Cum ar arăta viitoarele smartphone-uri UseIT
Salată de paste cu ciuperci, roșii cherry și ardei umpluți cu brânză
Salată de paste cu ciuperci, roșii cherry și ardei umpluți cu brânză Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x