Antena Căutare

Vrei să câștigi și tu la LOTERIA BONURILOR FISCALE? Iată când are loc URMĂTOAREA EXTRAGERE

Extragerile pentru LOTERIA BONURILOR FISCALE vor fi organizate lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, de Sărbători, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Finanţelor.

Extragerile pentru LOTERIA BONURILOR FISCALE vor fi organizate lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, de Sărbători, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Finanţelor.

Următoarea extragere va avea loc pe data 17 mai.

Pentru a participa la LOTERIA BONURILOR FISCALE sunt valabile bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masă, precum şi cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplătitoare de TVA.

La loteria bonurilor fiscale poate participa orice persoană care îndeplineşte condiţiile, fiind eliminat pragul minim de vârstă de 18 ani. Astfel, în cadrul loteriei bonurilor fiscale se va extrage un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, precum şi data emiterii bonului.

În cazul în care o persoană are două sau mai multe bonuri câştigătoare la o extragere, va primi banii pentru toate bonurile câştigătoare.

Spre exemplu, dacă la extragere a rezultat valoarea 85, atunci sunt câştigătoare bonurile fiscale cu valoare între 85,00 lei şi 85,99 lei, după cum notează Mediafax.

Toţi posesorii de bonuri fiscale care îndeplinesc cumulativ cele două condiţii (suma de pe bon şi data bonului) trebuie să se prezinte în termen de 30 de zile, la orice unitate ANAF pentru a depune bonul fiscal în original. În decurs de 10 zile de la expirarea perioadei, unităţile teritoriale transmit către ANAF lista persoanelor care au revendicat premiile.

Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii! Ce e INTERZIS să faci în această zi specială... Scorpionii sunt extrem de sensibili: Își arată compasiunea față de cei din jur! Horoscopul zilei, adus de Camelia Pătrăș...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x