Antena Căutare

Duckadam a fost operat pe inima. E bine! A mai avut probleme pe 12 iulie 1986! Citeste povestea de acum 26 de ani!

Directorul de imagine al Stelei se afla internat la Constanta. In 1986 el a fost operat, tot de anevrism, dar la mana, patru ore si 40 de minute de celebrul medic Vasile Candea

Helmuth Duckadam, presedintele de imagine al Stelei, a fost internat din cauza unor probleme la inima si a suferit o interventie chirurgicala.

"Domnul Duckadam este intr-o stare buna. Va suferi o interventie chirurgicala pe o artera, dar nu ii va pune in pericol viata. Este vorba de un cheag de singe. Miine va pleca acasa", a declarat Dan Capatina, managerul Spitalului Judetean Constanta, acolo unde eroul de la Sevilla este internat. Apoi, Helmi a intrat in operatie. Medicul Mariusl Militaru a intrervenit cu succes.

Nu este pentru prima oara cand are astfel de probleme.

12 iulie 1986. Doar doua luni trecute de la momentul Sevilla, cand Helmuth Duckadam apara patru penaltyuri consecutive in finala Cupei Campionilor Europeni, contra Barcelonei, intra in „Cartea Recordurilor” si aducea trofeul la Bucuresti. 12 iulie 1986, ora 6.30 dimineata. Mai putin de 30 de zile trecute de la ultimul meci de campionat, 2-1 cu SC Bacau. De unde sa stie ca era ultimul? „Duka” e in Semlacul natal, la o masa cu prietenii. Au inceput de dimineata fiindca la pranz Helmuth pleaca spre Bucuresti sa-si reia pregatirile pentru un nou sezon. Simte o amorteala a degetelor de la mana dreapta. Este luat peste picior de catre prieteni. „Poate ieri, la pescuit, ai tinut undita mai strans”, zice Teo, un vechi amic. Doctorul Blanita, din sat, crede, insa, ca e vorba de ceva mult mai serios, pentru ca nici pulsul nu se mai simte. Din acel moment, incepe cursa contracronometru. La Spitalul Municipal din Arad medicii isi dau seama ca e ceva mult mai grav – anevrism la artera axilara, cheaguri de sange ce, la efort, „porneau” la drum. Doar la „Militarul” din Bucuresti are sanse de reusita. Doctorul Candea, celebrul Vasile Candea, e in concediu de odihna, undeva, pe lânga Alexandria, la parinti. Duckadam pleca cu avionul de la Arad spre Capitala, Candea cu masina personala tot intr-acolo.

12 iulie 1986. Ora 18.20. Spitalul „Militar” de pe „Calea Plevnei”. Colonelul Candea incearca sa salveze una dintre mainile „miraculoase”. Patru ore si 40 de minute, atat dureaza operatia, care este o reusita. Insa Duckadam va trebui sa renunte, insa, la sportul de performanta, chiar daca va mai continua sa mai apare.

Intra pe www.gsp.ro. pentru mai multe detalii!

Novak Djokovic vs David Ferrer, prima semifinala la US Open!... Helmi, ce-i un anevrism pe langa patru penaltyuri aparate?...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am putut trăi fără tine?”
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră visul de campion
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x