Antena Căutare

Hagi la PSG, Stanciu la Borussia Dortmund și Andrei Ivan la Barcelona! Cele mai tari povești cu antrenori și jucători români ”transferați” în Vest

Odinioară, când în România existau fotbaliști, iar naționala, nu numai că se califica la turnee finale, dar și făcea figuri de excepție acolo, aveam nume legitimate la echipele cu adevărat uriașe ale Europei. Gică Hagi și Gică Popescu la Barcelona, Florin Răducioiu la AC Milan, Ilie Dumitrescu la Tottenham, Dan Petrescu la Chelsea, iar lista poate continua.

Ulterior, după anii ”Generației de Aur”, România a mai scos capul doar izolat la nivel uriaș, cu Cristi Chivu și Adrian Mutu în Italia și Anglia. Cât despre prezent, acesta este unul extrem de secetos. Avem și acum jucători în ”Vest”, însă aceștia fie nu joacă, fie joacă, dar la echipe de plan secund.

Și la nivelul băncilor tehnice, România a cam lăsat de dorit în fotbalul cu adevărat uriaș din Europa. Cu excepția lui Mircea Lucescu, trecut pe la Inter, antrenorii românii nu prea au contat la nivelul cel mai mare.

Dacă antrenorii și jucătorii români nu au ajuns contractual în fotbalul mare, din punct de vedere al zvonurilor, ultimii ani ne-au adus o multitudine de ”mutări” și ”transferuri” la cele mai mari echipei din Vestul Europei.

Articolul continuă după reclamă

Ultimul nume, poate cel mai mare, care se vede la un club serios al Europei este nimeni altul decât Gică Hagi. După ce a scris istorie în Liga 1 cu Viitorul Constanța, ”Regele” este tot mai sigur de plecarea din România. Vrea să renunțe la funcția de antrenor la Viitorul și să preia un club important din Europa.

Chiar ieri, Gică Hagi a vorbit din nou despre posibilitatea de a pleca în străinătate la finalul sezonului. Întrebat dacă se gândeşte să-l înlocuiască pe Emery, care se va despărţi de PSG la finalul sezonului, patronul campioanei a spus că a fost în fotbalul mare, astfel că un asemenea scenariu nu i se pare imposibil: ”Păi, credeţi că e imposibil sau ce? Este normal!. Vreau să muncesc zi de zi pentru a-mi face o carieră. Să fiu manager și să antrenez este lucrul pe care îl iubesc cel mai mult. Într-un moment va veni şi această provocare. Am ajuns la un nivel destul de bun ca să mă duc spre înalta performanţă și să mă duelez cu cei puternici. Vreau să mă duc pe drumul meu. Am aspiraţii foarte mari”, a spus Hagi la telekomsport.ro

Din prezentul optimist mergem acum în trecut și găsim un alt membru al ”Generației de Aur” care era pe cale să ajungă la o echipă mare din Vest. În 2009 citeam în presă că performanţa uriaşă reuşită de Dan Petrescu ca antrenor al Unirii Urziceni, formaţie pe care a condus-o spre primul titlu de campioană a României, a făcut valuri până în Anglia, iar Chelsea era gata să-l angajeze.

Pe atunci, Peter Kenyon, directorul sportiv al lui Chelsea, a lăsat să se înţeleagă că Dan Petrescu va putea ocupa, în viitor, banca tehnică de pe Stamford Bridge. ”Peter Kenyon a spus că Chelsea îl are în vedere pe Dan Petrescu, că îl monitorizează şi că poate fi o soluţie pentru viitor”, declara fostul impresar Giovani Becali, la TVR 1. ”Bursucul” putea să-și îndeplinească cel mai mare vis, acela de a antrena gruparea londoneză, la care a evoluat între 1995 şi 2000, reuşind să câştige Cupa Angliei, Cupa Ligii Angliei, Cupa Cupelor şi Supercupa Europei.

Între timp, mai sus de Rusia și mai departe de China, Dan Petrescu nu a ajuns. Azi, la ora la care scriem acest material, Petrescu se zbate în lupta la titlu din Liga 1.

De la ”antrenori visători”, trecem acum la jucători de același profil. Ei bine, Liga 1, așa modestă și ultra-modestă cum e, a dat în ultimii ani mulți jucători la echipele de top ale Europei. La nivel de zvonuri.

Dennis Man la AS Roma!
Începem cu cel mai recent caz. În debutul acestui an, Dennis Man, unul dintre cei mai talentați jucători U20 din România, a fost ”dat” la AS Roma. În sensul verbal, bineînțeles. Un impresar ”renumit” al fotbalului mioritic a spus că jucătorul celor de la FCSB a fost ofertat de nimeni alții decât italienii de la AS Roma. Și se zice că nu a fost o ofertă tipică fotbalului românesc, gen sute de mii sau împrumut + ”îl luăm mai încolo dacă va confirma...dacă nu, îl trimitem la pachet”, ci o ofertă colosală: 10 milioane de Euro!!!

”Era vorba de 10 milioane de euro în cazul lui Man. Dar Gigi Becali nici nu a vrut să discute. Nici măcar atât! De ce? Pentru că el are bani, nu are nevoie urgentă să vândă jucători. AS Roma era echipa interesată de Dennis. Jucând an de an în Europa, Gigi Becali are suficienți bani. Nu sunt probleme”, a zis Anamaria Prodan Reghecampf

Mihăiță Pleșan la Arsenal
O altă ”mutare” de răsunet a fost cea a lui Mihăiță Pleșan la Arsenal. Da, craioveano-stelisto-dinamovistul de mic, Mihăiță Pleșan, a fost ca și transferat la celebra formație din Premier League. Nimeni nu își mai amintește când, însă Mihăiță ne povestește: ”Arsene Wenger m-a sunat personal să-mi spună că mă urmărește de șase luni și sunt interesați de mine. Din păcate, totul a picat când s-a pus problema de bani. Arsenal a oferit 3 milioane plus 20% dintr-un eventual transfer ulterior, dar cei din club nu au fost de acord. Atunci au început și ghinioanele, la scurt timp după discuția cu Wenger am avut prima operație, după care s-au ținut lanț. Am avut șase accidentări grave soldate cu șase operații”, spune Mihăiță.

Anii au trecut, iar Mihăiță Pleșan nu a ajuns decât la Dinamo și la Steaua. A părăsit și țara, însă nu pentru Arsenal, ci pentru rușii de la Volga.

Mirel Rădoi la Inter și Arsenal
Fostul căpitan și antrenor al Stelei, Mirel Rădoi, a primit o serie de oferte ”tentante” de la echipa uriașe ale Europei. Chiar fostul căpitan al Stelei a precizat că Inter şi Arsenal s-au interesat de serviciile sale.

”Da, este adevărat, m-a dorit și Inter. La un moment dat și Arsenal a intrat pe fir. Chiar şi acum o lună de zile m-am întâlnit cu cineva la Piteşti, care colabora în acel moment cu un impresar din Anglia şi mi-a arătat oferta şi de la Arsenal”, a declarat Mirel Rădoi acum 3 ani în presa internă.

Nicolae Stanciu la Borussia Dortmund
Știați că Nicolae Stanciu, fotbalistul care nu s-a adaptat la Anderlecht, a fost ofertat de Borussia Dortmund ? Ei bine, da, e adevărat. Cel puțin asta e povestea dată publicității de ”celebrul impresar”: ”Anderlecht nu a vrut sub nicio formă să îl împrumute. Au fost 8 oferte de împrumut, toate refuzate, inclusiv una de la Borussia Dortmund.” a spus Ana Maria Prodan.

Andrei Ivan la Barcelona
În 2016, oltenii au ratat ”transferul mileniului”. Nici mai mult, nici mai puțin decât Barcelona, clubul uriaș al Spaniei, era pe urmele lui Andrei Ivan, actuala rezervă neutilizată de la FC Krasnodar: ”Am vorbit cu Gerard, antrenorul filialei Barcelonei. Dosarul lui Ivan e pe biroul său şi crede că este un fotbalist interesant pentru viitorul clubului. Este un jucător care se potriveşte foarte bine stilului Barcei, deoarece ştie să joace unu contra unu şi este foarte rapid”, a declarat legenda Olteniei, Gică Craioveanu în presa din Spania.

"Am vorbit cu el cu o oră înainte să moară"! Ce i-a spus Davide Astori iubitei sale la telefon... FOTO: Surpriză uriașă! Ce loc a ocupat stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova în topul final al celor mai frumoase stadio...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am putut trăi fără tine?”
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră visul de campion
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x