Antena Căutare

Primul semn al lui Gică Popescu din închisoare: "Mă pregătesc pentru CEL MAI GREU MECI al vieţii"

Gigă Popescu a scris, pe o foaie albă de hârtie, primele gânduri de când se află încarcerat.

Gigă Popescu a scris, pe o foaie albă de hârtie, primele gânduri de când se află încarcerat. Fostul fotbalist mulţumeşte tuturor celor care îl sprijină şi spune că se pregăteşte de "cel mai greu meci al vieţii". Scrisoarea a fost publicată de Mediafax.

Dragii mei,

S-a discutat mult în aceste ultime zile despre mine. S-a dezbătut şi mai mult. Au fost lansate subiecte şi teme care nu au legătură cu intenţiile mele. Au fost lansate şi promovate unele iniţiative pubice destinate mie.

Vă mulţumesc pentru toate gândurile voastre bune, ele fiind un real suport pentru mine şi familia mea! Este o perioadă extrem de dificilă pentru mine şi cei apropiaţi mie. Accept că, aşa cum am învăţat din cariera sportivă, viaţa are şi urcuşuri şi coborâşuri. Tehnic vorbind, aştept motivarea deciziei luate de către instanţă în data de 4 martie. (...)

Este o perioadă în care lupta este cu mine însumi. Eu, omul Gică Popescu, mă pregătesc pentru cel mai greu meci al vieţii mele.

Pentru asta am nevoie de încrederea voastră, mai puţină patimă şi multă linişte.

Al vostru Gică Popescu"

Sursa: Medifax

Cristi Chivu a primit o veste tristă! Va fi nevoit să renunţe la fotbal... Mărturie incredibilă despre accidentul lui Schumacher! Lewis Hamilton: "Totul se întâmplă cu un anumit motiv"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc Marti, 21.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x