Eliminarea Italiei din drumul către Cupa Mondială, prima ratare a calificării la un turneu final după 60 de ani, nu a fost singurul eveniment trist de pe San Siro. Odată cu meciul de ieri, Italia a pierdut o uriașă legendă.
Gianluigi Buffon (39 de ani), portarul legendar al fotbalului italian, a spus adio naționalei Italiei odată cu acest meci. ”Gigi” spera să mai prindă un Mondial. Ar fi jucat acolo la 40 de ani, însă colegii săi și neșansa de la Stockholm nu l-au ajutat.
După meci, Gigi Buffon nu a mai rezistat și a izbucnit în plâns în fața microfoanelor. Demn ca de obicei, acesta și-a cerut scuze în fașa unei țări întregi pentru o ratare istorică a unei calificări.
”Îmi pare rău, dar nu pentru mine, ci pentru toată Italia. Am pierdut o calificare foarte importantă pentru țara noastră/ Din păcate, timpul meu s-a scurs. Îmi pare rău că retragerea mea a coincis cu această zi neagră a eliminării.
Privind înainte, pot spune că există un viitor frumos pentru că avem portari precum Donnarumma sau Perin care promit mult. Vreau să-i îmbrățișez pe toți care mi-au fost alături.", a zis Gigi Buffon conform Gazzetta.it.
După 60 de ani! Italia - Suedia 0-0, iar Squadra Azzurra ratează prezența la Cupa Mondială pentru prima oară din 1958... Super-transfer la FCSB! Gigi Becali a anunțat cumpărarea celui mai dorit fotbalist din Liga 1!...