Antena Căutare

Din 4 decembrie, la Antena 1, Nea Mărin poftește vedetele în vacanță: "Am avut eu ac de cojocul lui Liviu"

E deja popular între vedete pentru seriozitatea și hotărârea cu care le pune la muncă pentru a-i ajuta pe nevoiași, iar în curând revine pe micile ecrane, la Antena 1.

E deja popular între vedete pentru seriozitatea și hotărârea cu care le pune la muncă pentru a-i ajuta pe nevoiași, iar în curând revine pe micile ecrane, la Antena 1.

Emisiunea ”Poftiți în vacanță” va începe luni, 4 decembrie de la ora 20:00, iar în centrul show-ului se va regăsi Nea Mărin, care promite multe surprize, atât pentru participanți cât și pentru telespectatori, dar și multe provocări pentru vedete, ce vor avea la bază un singur scop: acela de a ajuta copii din zone defavorizate, copii care deşi locuiesc la mare sau la munte, nu au avut niciodată o vacanţă în adevăratul sens al cuvântului.

Noutatea sezonului este faptul că nea Mărin îşi face tabără, tabără ce va fi atât un loc al testelor prin care vor fi nevoie să treacă vedetele implicate, cât și un loc de joacă al copiilor cu care aceștia vor lucra.

Spectacolul savuros al fiecărei ediții va fi format din diferite sarcini de lucru, diferite probe pe care vedetele sunt nevoite să le îndeplinească, intrând astfel într-o competiție acerbă în care hărnicia este răsplătită. Concurenții vor rezolva temele impuse de gazda show-ului, însă dificultatea lor pălește în fața scopului final, acela de a trimite în vacanţă copiii din zonele defavorizate.

Articolul continuă după reclamă

Nea Mărin mărturisește că surpriza acestui sezon stă în încântarea celor mici și în energia cu care aceștia au tratat fiecare moment: ,,Este foarte interesant, iar de data aceasta telespectatorii vor fi și mai atrași, deoarece vorbim despre niște copii extraordinari. Vedetele se vor ocupa în fiecare săptămână de ei, din prima zi a dimineții, până la apus, îi vor plimba, se vor juca cu ei și vor avea grijă să le ofere o experiență frumoasă. Cei mici sunt cuminți, ascultători și foarte curioși...chiar m-au întrebat lucruri despre mine și despre familia mea.”.

În ceea ce le privește pe vedete, Nea Mărin recunoaște că o bună parte dintre ei s-au descurcat exemplar, deoarece meseria de părinți i-a ajutat să privească provocările din show ca pe o oportunitate de a se apropria de copii. Și de data aceasta conflictul cu Liviu Vârciu va face delicul telespectatorilor, iar moderatorul show-ului ne promite un spectacol pe cinste: ,,Îl veți vedea pe Liviu, care deși a avut perioade în care a fost foarte determinat, l-a mai luat și apa...Am avut eu ac de cojocul lui! ”, mărturisește acesta.

Cum se vor descurca vedetele strunite de nea Mărin, telespectatorii vor putea urmări începând din 4 decembrie, în fiecare luni şi marţi, de la 20.00, la Antena 1.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul Poftiți la circ
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au speriat vestul”
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x