Cum se vede lumea printr-un singur ochi şi de la înălţimea unui trup fără picioare. Povestea lui Marinel şi exemplul dat unei întregi comunităţi

 
+14 click pentru
galerie

Mulţi dintre noi nici nu îşi pot imagina cum ar fi viaţa dacă nu s-ar putea da jos din pat dimineaţa. Să nu se poată ridica din pat, dar nu din cauza că ar fi prea obosiţi sau pentru că ar avea un cârcel, să nu o poate face pentru că nu ar avea picioare.

Chiar şi cel mai mic exerciţiu de imaginaţie vă stârneşte fiori pe şira spinării, nu-i aşa? însă pentru Marinel Simirianu, aceasta este crunta realitate. O realitate dură şi un mod de viaţă. Pe lângă asta, ieşeanul mai este nevoit să trăiască şi fără un ochi.

Dragostea nepoților îi dă putere să meargă mai departe

Cu toate acestea, el nu se dă bătut şi demonstrează că poate face ceea ce mulţi dintre cei cu care viaţa a fost mai darnică nu pot sau nu vor să facă: să lucreze şi să se bucure de darul de a se afla pe pământ. Desigur, am putea să ne întrebăm cum mai poate fi viaţa considerată un dar, dacă aduce cu sine atâtea chinuri şi neputinţă. 

Am stat de vorba cu Marinel  pentru a încerca să înţelegem cum se vede lumea printr-un singur ochi şi de la înălţimea unui trup fără picioare.

Muncește cu trudă în fiecare zi

Marinel Simireanu, un ieșean din satul Costești,  nu se dă în lături de la muncile agricole, singura lui sursă de venit pe lângă pensia de handicap. Chiar dacă e „jumătate-de-om”, românul nu stă locului deloc: sapă, greablă, desfundă, taie lemne sau scoate cartofi. În plus, „omul chiar sfințește locul”, iar pe lângă casă, și-a plantat singur viță de vie, fasole, roșii, ardei și vinete.Ba, mai mult, crește și animale, și nimic nu-l face să renunțe la îndeletnicirile de zi cu zi.

 

Dacă pentru orice român care a crescut sau trăiește la țară, aceste munci fac parte din rutină, pentru Marinel, presupun efort supraomenesc. Avea 19 ani când și-a de și-a pierdut ambele picioare.

Destin frânt la numai șapte ani dintr-o „joacă” de copii

Marinel nici bine nu intrase la școală când, în timpul unui joc aparent „de copii”, un frate mai mare i-a scos ochiul stâng cu o foarfecă. Ambii copii fuseseră lăsați nesupravegheați de o mamă împovărată de prea multă treabă la țară. Aceeași femeie care doi ani mai târziu l-a părăsit pe Marinel și l-a lăsat în grija celor de la o casă de copii din județ.

Exclus mereu din jocurile celorlați copii

Viața i s-a schimbat la 180 de grade din acel moment. Copilul rămas fără un ochi și fără dragostea mamei, de care avea atât de mare nevoie, a devenit ținta răutăților celor din jur. Nu o dată era exclus din jocurile „celor sănătoși” de-o vârstă cu el, dat deoparte de peste tot și strigat prin apelativul „Chiorul!”. De la un timp, lumea nici nu mai știa care era numele lui real.

După 14 ani, nu a mai avut posibilitatea de a-și continua studiile, chiar dacă prinsese drag de carte. Ba chiar și de lectură, deși obosea, în mod previzinbil, foarte repede.

Din cauza defectului de vedere, niciun angajator nu i-a dat de lucru. Conștient că nu va obșine un loc de muncă prea curând, tânărul a luat la numai 19 ani o decizie cruntă. Răpus de o depresie majoră, refuzat de zeci de ori și rămas fără speranță, s-a aruncat în fața trenului asemeni mamei care s-a aruncat împreună cu cei trei copilași și de care toate ziarele au scris la jumătatea lunii august.

A supraviețuit și parcă s-a născut a doua oară

Dumnezeu a avut alte planuri cu el. A supraviețuit accidentului, rămând fără picioare.

“A fost un moment pe care nu mi-l explic și nici nu îmi amintesc exact cum s-a întâmplat. A fost o rătăcire de moment. Singur pe lume și respins de societate am luat atunci această decizie. A fost o tentativă de sinucidere din care am supraviețuit. Dar am plătit un “tribut” enorm: picioarele. Poate a fost modul lui Dumnezeu de a mă “certa” pentru gestul meu necugetat. Am învățat atunci că Dumnezeu mă iubește pentru că altfel nu mă lăsa în viață. Practic m-am născut a doua oară”,  a povestit Marinel pentru a1.ro.

La cei 42 de ani, spune că cea de-a doua șansă l-a făcut mai puternic. Și mai decis să trăiască cu multă încredere fiecare clipă! 

S-a întors în casa părintească, iar după moartea mamei, se gospodărește singur. Nepoții lui i-au oferit dragostea pe care propria mamă i-a refuzat-o și datorită lor, a mers mai departe.

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe