Doi ani de la Colectiv. Amintiri din INFERN: „I-am spus că o să mi se rupă piciorul dar voiam să ies de acolo cu riscul de a-l pierde”

 
+4 click pentru
galerie

Anii ce-au trecut n-au stins focul. Ba chiar l-au aprins și la fix 24 de luni distanță de la tragedia de la Colectiv, românii continue să se înfurie pe incompetența autorităților, pe lipsa răspunsurilor, pe suferința celor rămași în urma nevinovaților care au pierit nedrept într-o fatidică noapte de 30 spre 31 octombrie 2015.

Citește și:

Doi ani de la Colectiv. Glasul durerii fără anestezie! Mărturii din Iad! „Simt că salteaua dură îmi jupoaie carnea. Focul acela continuă să ardă în fiecare dimineață, în sala de baie a Spitalului de Arși”

Și când furia începe să capete proporții, oameni de tot felul încep să rămână fără grai în fața mărturisirilor venite din parte celor care au trăit, celor care au avut șansa de a mai vedea un răsărit de soare sau zâmbetul unui copil.

Printre cei mângâiați de soartă se află și Tedy. Tedy Ursuleanu, eroina care a luptat cu moartea zile întregi, sufletul care a vrut să trăiască cu orice preț, a avut puterea ca astăzi, la doi ani de la tragedia de la #Colectiv să scrie câteva rânduri în care să-i mulțumească îngerului său păzitor, omului care a smuls-o din drumul către Infern și a redat-o vieții. Nu l-a numit... Doar a vrut să*i amintească astăzi că nu l-a uitat și că îi datorează totul.

„Astăzi e o zi mai puțin tristă datorită lui, omul pentru care nu a mai contat nimic, nici faptul că are arsuri, că a reușit să iasă cu greu din incendiu și nici un alt risc la care s-a supus când s-a întors după noi cei imobilizați în container. Astăzi după 2 ani, ne-am revăzut și am reușit să îl strâng în brațe pe cel care m-a scos cu greu de acolo. Nu așteaptă nimic, nici mulțumiri nici recunoștință, mi-a spus simplu ,, Asta trebuia să fac!"

Citește și: 

Doi ani de la COLECTIV. Minunea de după moarte. Cadoul de la Dumnezeu: „Am înțeles că nu mai are rost să continuăm pe această lume, dacă nu încercăm”

Eram întinsă pe podeaua rece cu capul pe prag, a văzut că mă zbăteam să ies și mi-a zis să nu îmi griji că o să mă scoată de acolo, i-am întins mâinile și a avut un moment de ezitare, nu întelegeam de ce nu mă prinde de ele să mă ridice, s-a aplecat mai mult și m-a prins de corp. Mă trăgea cu toată puterea dar nu reușea să mă elibereze. I-am spus că o să mi se rupă piciorul dar voiam să ies de acolo cu riscul de a-l pierde. Abia când am ieșit si mi-am privit mâinile mi-am dat seama de ce nu voia să mă prindă de ele, nu mai aveam piele, îmi atârna de la coate în jos de vârful degetelor. Nu-mi aminteam nici un alt detaliu, nu știam cine este și nici dacă a supraviețuit.

Astăzi îi mulțumesc lui pentru lecția de viață, pentru că i-a păsat, pentru că trăiește și am avut ocazia să îl îmbrățișez, pentru că mi-a adus zâmbetul pe buze într-o zi cu amintiri atât de dure, pentru că astăzi am o zi mai frumoasă datorită lui!”

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe