DOI ANI DE LA COLECTIV. Virginia Mărăcine, profesoara devenită paramedic SMURD după ce ASE-ul a pierdut șapte studenți în incendiu: ”Când sunam familiile, aveam un nod în stomac!”

 
+23 click pentru
galerie

Povestea Virginiei Mărăcine, profesoara de la Facultatea de Cibernetică, devenită paramedic SMURD după ce ASE (n.r. – Academia de Studii Economice din București) a pierdut șapte studenți și absolvenți în incendiul de la Colectiv, nu ar putea fi relatată arid, cu breșe de superlativ absolut.

Tradusă într-un limbaj cibernetic, existența acestei doamne profesoare nu poate fi analizată separat de sistem, ca un element izolat, ci mereu în legătură cu alte vieți, din punctul de vedere al analogiilor lor formale și nu numai.

Dacă o vezi pe scările Facultății de Cibernetică, s-ar putea să nu o deosebești pe Virginia de studenți. Cu părul legat într-o ”ponytail” și un machiaj discret, de la depărtare ai putea confunda silueta ei adolescentină cu ale unei studente populare, oprită pe hol ba de un coleg, ba de altul.

E drept, doar tocurile ar putea-o trăda și răbdarea de a răspunde tuturor, fără a se uita vreo clipă pe ceas. În realitate, Virginia Mărăcine nu are timp, căci atunci când nu e în sala de curs sau la vreun seminar, e ocupată cu redactarea de articole științifice, cu pregătirea cursurilor și a conferințelor, ”dădăcirea” studenților pe care îi îndrumă la licență sau disertație, precum și cu multiplele activități de voluntariat în care este implicată. Și, toate astea, fără jumătăți de măsură, căci orice face, face ”cu sufletul întreg.

Vocația de a salva vieți nu se învață din manual

Numele Virginiei Mărăcine a apărut destul de mult în presă. Mai ales în ultimii doi ani. Și asta după ce a evitat sau a amânat cât de mult cu putință orice interviu.

”Din păcate, mi-am pierdut mult încrederea în presă. Imediat după Revoluția din 1989, eram abonată la patru ziare și reviste și cu greu mă despărțeam de televizor, așa de mare era setea mea de informare. Acum, … sunt ani buni de când nu mă uit la televizor; fiindcă nu suport și nici nu găsesc normală cantitatea de dezinformare (adevăruri rostite sau scrise pe jumătate, informații greșite voit sau din superficialitate), negativism, mediocritate și urâțenie promovată de mass-media…”, a explicat cadrul didactic.

Profesoara e indignată că unii jurnaliști i-au scos din context afirmațiile, au tăiat la montaj părți semnificative din interviuri, au scris că doar după tragedia de la Colectiv, în care și-a pierdut șapte studenți și absolvenți, s-a decis brusc să facă voluntariat. În realitate, de 13 ani profesoara și-a făcut din ajutorarea celorlalți un mod de viață: a înființat în ASE București un proiect, ”Academia SpEranței”, prin care studenții sau angajații din ASE aflați într-o situație critică, ei sau familiile lor, dar și copii și bătrânii instituționalizați sau aparținând comunităților vulnerabile material sunt sprijiniți.

Studenții se confruntă cu fel de fel situații

Într-un auditoriu studențesc, uneori de peste 150 de fețe care te privesc din bănci, se ascund povești, cazuri, poate chiar tragedii. Unii nu mai au bani să-și continue studiile, alții se confruntă cu probleme grave de sănătate sau pleacă brusc din această viață fără o cauză fizică evidentă, familiile unora devin victime ale inundațiilor sau ale ”urgiei albe”, cum numesc jurnaliștii ninsorile abundente. Fel de fel de probleme în fața cărora studenții de multe ori ”nu sunt pregătiți sau căliți” și nu știu cum să reacționeze.

În cazuri extreme, pe un fond de vulnerabilitate, decid chiar să-și încheie socotelile cu viața. Da, profesoara Virginia Mărăcine s-a confruntat și cu astfel de situații și rostește cu tristețe numele celor care au ales acest gest, chiar dacă au trecut zeci de ani de la unele dintre cazuri. Însă ”Colectivul” a fost, într-adevăr, incomparabil... ca gravitate, impact și pierderi.

”Incendiul de la Colectiv a fost o culme a acestor situații critice, confruntându-ne cu multe cazuri-limită într-un timp foarte scurt. Adică, șapte decedați dintre studenții sau absolvenții ASE-ului.  Una e ca pe parcursul unui an întreg universitar să gestionezi două-trei situații de urgență, de copii cu tumori, care au nevoie de operații și alta e, ca brusc, să ai de-a face cu zece astfel de cazuri, din care doar trei tineri să supraviețuiască”, rememorează profesoara.

Telefoane date cu noduri în gât și-n stomac

În incendiul din Clubul Colectiv, din cei 65 de morți, șapte erau din rândul studenților sau absolvenților de ASE. Virginia Mărăcine și colegii ei din ”Academia SpEranței” au reacționat imediat în fața acestei tragedii.

Deși era sâmbătă dimineața, în jurul orei cinci m-a trezit telefonul insistent al colegului de catedră și de echipă Academia SpEranței, Prof. Emil Scarlat, care îmi anunța tragedia. Avusesem de predat în acea noapte un proiect de absolvire a unui curs post-univresitar și ațipisem mult după miezul nopții, fără să mai deschid internetul… Primul meu gând a fost <<câți dintre copii mei din SiSC (Sindicatul Studenților din Cibernetică) sau din Academia SpEranței or fi mers la concert?>>. Fiindcă știam cât de mult le place muzica. Și mai știam că numele acelui club apăruse de câteva ori în discuțiile noastre privind organizarea concertelor caritabile…

 

Al doilea gând a fost la cum putem ajuta. Atunci am mobilizat studenții din SiSC, pe cei din Senatul Studențesc, dar și colegii din echipa Academia SpEranței și am proiectat o campanie în trei direcții: donare de sânge, identificarea victimelor ASE-ului și, respectiv, strângere de fonduri.

Pe măsură ce ne-am găsit studenții și absolvenții afectați de incendiu, am gestionat împreună cu echipa Academia SpEranței și cu ajutorul conducerii ASE relația cu familiile acestora, fiind o situație care a adus foarte multă încărcătură emoțională negativă pe termen foarte scurt. Să porți legătura cu răniții sau cu membrii famililor celor plecați, să îi asiști, să mergi la toate înmormântările, să faci formalitățile pentru ajutorul de înmormântare din partea instituției, să inițiezi și coordonezi campanii de donare de sânge, de strângere de fonduri…

Să dau telefon sau mesaj celor cu care eu am ținut legătura direct și să întreb: «Ce face fiul dumneavoastră., cum mai este astăzi?», a fost cel mai greu! Mai întâi aveam un nod în gât, apoi în stomac, simțeam că îmi crește tensiunea, mă temeam de un răspuns, de acel răspuns. Trei dintre tineri au murit în noaptea respectivă , dari ceilalți patru care au stat în spital și au plecat după săptămâni, chiar luni bune (în cazul lui Radu), când toată lumea credea că sunt în afara oricărui pericol. Iar eu îi vedeam cu ochii sufletului și ai minții pe părinți, pe holurile spitalelor, pândind o rază de speranță pentru fiul sau fiica lor. Și era atât de multă durere, încât simțeai că urlă din toate colțurile”, povestește profesoara.

Durerea a fost cu atât mai mare, cu cât acei studenți au dispărut complet neașteptat, fără vreo afecțiune sau boală, ieri erau tineri, sănătoși, energici, frumoși, plini de viață și planuri de viitor, iar după Colectiv nu mai erau decât trupuri arse, schilodite, sfârtecate. Profesoara Mărăcine de la Cibernetică își asumă un rol de surogat de părinte pentru studenții ei, chiar dacă are peste 500 anual.

Unora le reține numele, altora chipul, unii îi atrag atenția printr-un răspuns inteligent sau prin spiritul glumeț. Chiar și atunci când era pe stradă, la Romană, s-a intersectat cu un fost student pe care l-a întrebat când se va decide să-și dea, în sfârșit, licența. Deși e greu de crezut, dascălului îi pasă de fiecare. Așa a fost și în cazul Colectiv.

”Un alt lucru greu de suportat în acea perioadă a fost sentimentul de neputință. Ce poți face pentru un părinte căruia i-a plecat copilul ars de viu? Și ce poți să le spui acestor părinți?! Pentru că părinții  consideră că pe acești copii ni-i aduc aici, în universitate, iar noi îi preluăm cu o încărcătură de responsabilitate, nu oricum. Ei nu sunt doar niște persoane externe cu care m-am întâlnit la cursuri, și din momentul în care cursul s-a terminat nu mă mai interesează ce se întâmplă cu studentul meu”, explică profesoara.

Care a fost adevărata motivație?

Virginia Mărăcine a fost impresionată de forța celor trei studenți din ASE, supraviețuitori ai incendiului din Colectiv. A rămas marcată de puterea lor de a lupta, de curajul și determinarea lor de a merge mai departe. Le știe numele la fiecare, povestea și exemplul lor ”fiind unul dintre motivele care au împins-o către SMURD”.

Întâi, a fost atrasă de numele programului, ”Salvator din pasiune”, creat și lansat în Mai 2016 de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România (IGSU), apoi de curiozitatea de a vedea ce se află înăuntru, despre ce este vorba, dacă nu cumva este și pentru ea acel anunț. Și așa a ajuns să se informeze, să intre pe site-ul IGSU-ului și, în cele din urmă, să-și depună dosarul de înscriere pentru a deveni voluntar ISU-SMURD.

”În primul rând, motivația mea nu a fost singulară, adică nu s-a întâmplat incendiul din Colectiv și eu m-am implicat în acest proiect. M-aș fi înregimentat în acest program de voluntariat și dacă n-ar fi existat această tragedie (și mi-aș fi dorit să fie așa)”, recunoaște Virginia Mărăcine. Prima dată a devenit „salvatoare de vieți” acum 21 de ani. Nepotul ei, pe atunci de numai trei anișori și jumătate, a intrat pe neașteptate în comă. Era iarnă, ambulanța a venit abia după o oră și jumătate și a fost necesar să facă față situației, să-l resusciteze, fără să aibă cunoștințele de prim-ajutor necesare. De-a lungul timpului, viața a pus-o în tot felul de circumstanțe dramatice, în care a fost nevoie să se salveze sau să învețe să îi salveze pe cei dragi, oameni și animăluțe deopotrivă. ”Pentru mine viața este sfântă, forma în care este întrupată are prea puțină importanță: om, animal, pasăre, copac, sufletul nostru are, oricum, aceeași Sursă…”.

Profesoară și ”mamă de împrumut”

Din postura de cadru didactic, Virginia Mărăcine a încercat să-i ajute pe cei din fața catedrei, pentru că înainte de a fi studenți, viitorii economiști și IT- iști sunt oameni.

”Cu greu ne-ar trece prin cap că studenții noștri, la 20 și un pic de ani, trec din ce în ce mai mulți prin episoade depresive, prin boli cronice, de la tumori, leucemii, anxietăți, la afecțiuni cardiace sau pulmonare severe.

Acum 22 de ani, de exemplu, o studentă eminentă, pe care o îndrumam la proiectul de licență, a sfârșit prin a se arunca de la etajul zece al blocului în care locuia. Acum 5 ani, o altă studentă de excepție, care urma să fie șefă de promoție, a murit subit, fără ca părinții să știe nici măcar acum motivele decesului ei prematur. Iar anul trecut un student în anul 3 Informatică a plecat în mai puțin de 3 luni de la diagnosticarea cu tumoare malignă în zona mută a creierului.

Tragedia de la Colectiv a venit într-un moment foarte dificil pentru mine în plan personal; două din prietenele mele și o colegă de serviciu din Facultatea de Cibernetică luptau atunci cu diferite forme de cancer. Toate aceste situații apar în comunitatea în care eu sunt implicată ca activitate profesională, dar și ca om. Și eu nu pot să le ignor pur și simplu…”, încheie Virginia Mărăcine.

Situațiile dramatice cu care s-a confruntat în propria familie și la Universitate, au modelat la Virginia Mărăcine un simț empatic aparte.

Din considerentele date, a luat naștere în 2004, ”Academia SpEranței”, programul bazat pe voluntariat în cadrul căruia ea și alți membri acordă ajutor atât studenților, cât și colegilor, dar și familiilor acestora care se află în situații dificile, din punct de vedere medical sau material.  Adăugând la acestea educația primită de la bunică în sensul ajutorării semenilor fără să aștepte răsplată, decizia din 2016, de a fi paramedic SMURD, a fost una firească.

Și așa a ajuns profesoara Virginia Mărăcine să predea ziua la Cibernetică, iar  după cursuri, uneori până noaptea târziu, să salveze vieți, cu bocanci în picioare și uniformă roșie, cu dungi fosforescente.

CITEȘTE ȘI:

DOI ANI DE LA COLECTIV. Medicul Felix Popescu le-a făcut supraviețuitorilor transplant de păr din banii lui: „Îți dă Dumnezeu cât poți duce. Consider că este o onoare să pot ajuta fără să mi se ofere nimic în schimb!”

Doi ani de la COLECTIV. Omer, turcul care a scos răniții din iadul Colectiv: „Aveam piele sub unghii și am simțit mult timp miros de carne arsă. Dacă nu-i ajutam, aș fi murit eu în fiecare zi!”

 DOI ANI DE LA COLECTIV - ”Cândva, petecele acestea bolnave de carne moartă, devorată de microbi, au fost pielea mea frumoasă”. ”Stați liniștiți, avem ce ne trebuie!”

Doi ani de la COLECTIV. "Nu mă mai chinuiți. Lăsați-mă să mor!" Corina retrăiește clipele cumplite din noaptea blestemată de 30 octombrie. "Pielea braţelor îmi atârna în jos, pe o parte, ca un şal"

Doi ani de la COLECTIV. Liviu Popescu, basistul trupei "Up to eleven", imagini şocante! "Băile şi durerile acelea le voi ţine minte toată viaţa. Plângeam ca un copil"

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe