Matei Corvin. Cel mai tare rege ungur a fost român! A murit de SATURNISM, otrăvit de a sa soție, geloasă că avea copii cu alte domnițe

 
+3 click pentru
galerie

Matei Corvin, născut la Cluj, a fost unul dintre cei mai importanți regi ai Ungariei, cu o domnie de 32 de ani. Fiul marelui Iancu de Hunedoara, o minte luminată la acea vreme, a fost otrăvit, zilnic, de cea de-a doua soție, Beatrice de Aragon, supărată că domnitorul avea copii din relații extraconjugale. Intoxicația cronică cu plumb poartă numele de saturnism.

Născut la Cluj, în 1443, ca fiu al marelui Iancu de Hunedoara, ”Atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos”, după cum îl botezase Papa Calixt al III-lea, Matia Corvin (cunoscut și ca Matei Corvin) este unul dintre cei mai importanți regi din istoria Ungariei, chiar dacă s-a stins (de fapt, a fost ”ajutat” să se stingă) la nici 50 de ani. După moartea ilustrului său tată, de ciumă, în tabăra de la Zemun, în 1456, oligarhia maghiară a revenit la putere. ”Tânărul rege” Ladislau Postumul era, pe hârtei, conducător. În realitate, marile familii boierești Ujlaki, Cillei și Garai aveau o influență uriașă. Matei este întemnițat, apoi, după ce evadează, fuge în Boemia. Finalmente, pe 29 martie 1464 avea să fie încoronat.

Domnia sa devenea una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei. Vreme de 32 de ani, Matia, care fusese instruit în italiană, a promovat influențele culturale ale Renașterii, a făcut din orașele maghiare importante centre științifice, a conceput sisteme de sănătate publică ori educație. Poseda o uriașă bibliotecă - Corviniana - cu peste 5.000 de exemplare. A dus campanii militare victorioase, cu temuta sa ”Armată neagră” (”Fekete sereg”). Vorbea șapte limbi, stăpânea și câteva dialecte slave. L-a ajutat pe Vlad Țepeș să câștige tronul Țării Românești. S-a greșit, apoi, atacându-l pe Ștefan cel Mare, dar a fost înfrânt în bătălia de la Baia, alegându-se cu trei săgeți și cu o lovitură de lance.

Regele are o amantă. Amanta, dușmani

După decesul primei soții, Cătălina de la Podiebrad (8 martie 1464) s-a căsătorit cu Beatrice de Aragon (cunoscută și ca Beatrice din Napoli), pe 22 decembrie 1476. Aristocrația ungară nu s-a împăcat cu prezența sa pe tron, așa că a început să uneltească. Profitând de faptul că regele avea o amantă, Barbara Edelpok, cu care-l zămislise pe Ioan Corvin (născut în 1473) și pe care, apoi, avea să o aducă la curte, nobilii au ”insistat” pe lângă Beatrice (despre care legenda spune că nu putea avea copii), regina geloasă...Ușor-ușor, aceasta a început să-i condimenteze mâncarea cu...plumb. Vreme de aproape 15 ani, Matei Corvin a fost otrăvit, fără să cunoască acest lucru! Începe să sufere de gută. Din martie 1489 nu mai poate merge. Este cărat într-o litieră peste tot.

Beatrice de Aragon, cea de-a doua soție a lui Matei Corvin, femeia ce avea să-l otrăvească, vreme de 15 ani, constant, cu plumb...

Finalmente, s-a stins pe 6 aprilie 1490, la Viena, de saturnism. Cu două zile în urmă participase la Duminica Floriilor. Luni nu mai putea vorbi...Denumirea intoxicației cu plumb provine din perioada Evului Mediu, când alchimiștii botezaseră această substanță ”saturn”, după numele zeului. Specifică celor care lucrau în tipografie, se manifesta prin dureri abdominale intermitente, anorexie sau greață. Se pare că Beethoven, Goya ori Caravaggio au pierit de această boală. 

O mulțime uriașă asistă la funeralii. Slujba se ține în Catedrala ”Sfântul Ștefan” din Viena. Este coborât la cele sfinte pe 25 aprilie 1490, la Szekesfehervar. 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe