Povestea unei tinere abandonate de soț, după ce o explozie a desfigurat-o: "L-am implorat să se întoarcă, copilul meu nu merita asta. A fost îngrozitor. Oamenii se uitau la mine de parcă eram un monstru"

 
+4 click pentru
galerie

Courtney Cosper Waldon, mama unei fetițe de cinci ani, a dezvăluit cum viaţa i s-a schimbat radical, după o explozie care a lăsat-o cu chipul desfigurat. În vârstă de doar 27 de ani, tânăra a suferit arsuri de gradul trei pe faţă şi pe 40% din suprafaţa corpului.

Femeia a ajuns de urgenţă la spital şi a intrat în comă indusă, rămânând aşa timp de o lună. Două săptămâni mai târziu, soţul (cu care era căsătorită de doar două luni) a abandonat-o şi, aflându-se în incapacitatea de a mai merge la serviciu, şi-a pierdut şi casa, scrie mirror.co.uk.

Courtney a suferit mai multe operaţii cu laserul, în fiecare lună, şi a avut şapte grefe de piele. Acum, cu paşi mici dar siguri, tânăra mămică încearcă să ia viaţa de la capăt, alături de fiica ei, singura care i-a rămas alături.

"De la fată frumoasă, abia căsătorită, m-am trezit într-un moment al vieţii mele în care aproape că nici nu eram în stare să mă îmbrac. Am nevoie de ajutor pentru absolut orice lucru pe care îl fac. Am fost nevoită să învăţ totul de la capăt.

Am învăţat să merg din nou. A fost foarte greu să accept ce s-a întâmplat. Prima dată când mi-am văzut chipul în oglindă, mi s-a făcut rău şi am crezut că voi muri. A fost îngrozitor. Oamenii se uitau la mine de parcă eram un monstru", mărturiseşte femeia.

În 2016, Courtney stătea lângă foc când, din cauza benzinei aruncate peste acesta, a avut loc o explozie care i-a cuprins fata şi o parte din trup: "Îmi amintesc fiecare secundă. Îmi aduc aminte că eram cuprinsă de flăcări. M-am trântit la pământ, m-am rostogolit. Am chemat ambulanţa în timp ce plângeam şi ţipam".

După ce soţul a părăsit-o, fetiţa ei de doar cinci ani a reprezentat singurul motiv pentru care a mers mai departe, în ciuda clipelor groaznice prin care a fost nevoită să treacă. 

"A fost o lovitură pentru mine, când soţul m-a părăsit. L-am implorat să se întoarcă, copilul meu nu merita asta, dar mi-a spus că nu poate avea grijă de mine. Au fost momente în care am vrut să renunţ, dar a trebuit să mă gândesc la fiica mea.

Nu mi-au adus-o la spital, cât am stat internată, aşa că prima dată când am văzut-o a fost a fost când am ajuns acasă. La început, a ezitat foarte mult, însă, când mi-a auzit vocea, a venit şi m-a îmbrăţişat. A fost fantastică. Când mă chinuiam să învăţ să merg din nou, mi-a spus să mă ţin de mâna ei", îşi aminteşte Courtney.

După ce a fost declarată invalidă din cauza rănilor de la mâini, plus facturile medicale, Courtney și Caroline au fost obligate să-și părăsească locuința. Cele două au fost ajutate de biserica locală să-şi construiască o casă.

Sursa foto: Caters News Agency

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

mai multe