UIMITOR. Cinci filme făcute în 1897 arată cum au murit primii oameni la Polul Nord, ajunși acolo cu un balon cu aer cald. Au fost uciși de urșii pe care i-au ucis!

 
+4 click pentru
galerie

În iulie 1897, trei aventurieri suedezi, conduși de Salomon Andree, pleacă pentru a cuceri Polul Nord. O fac cu un balon cu aer cald, botezat ”Vulturul”. Imediat după plecare, ajung într-o zonă cu aer rece, cusăturile se rup, iar ei se prăbușesc. Supraviețuiesc. Ucid urși polari, dar, la rândul lor, sunt uciși de trichineloza din aceștia. În 1930, cinci role de film, precum și trupurile lor, sunt descoperite. Au parte de funeralii naționale, iar cadrele ne arată ultimele lor zile și clipe

Pe 11 iulie 1879, lumea e adunată ca la urs. Salomon Andree, un inginer și fizician suedez, pleacă, dimpreună cu Knut Fraenkel, inginer și el, și cu Nils Strindberg, fotograf, într-o expediție la Polul Nord, sponsorizată personal de către Regele Oscar al II-lea, dar și de marele Alfred Nobel. Este epoca în care oamenii vor să cucerească necuceritul.

Cei trei aventurieri, pe 11 iulie 1897, cu câteva clipe înainte ca nacela să se desprindă de pământ

Se pleacă într-un balon cu aer cald spre unul dintre cele mai friguroase locuri de pe pământ. Aerostatul, poreclit ”Ornen”, ”Vulturul”, a fost cusut la Paris, dar n-a fost probat în condiții vitrege niciodată. Salomon a mai zburat, de probă, cu ”Svea”, aerostatul propriu, de nouă ori, cale de 1.500 de kilometri, dar nici atunci dispozitivul nu a fost testat în frig. Apucă să zboare, fără probleme, 65 de ore, din insula Danes, aparținânând de Norvegia, de acolo de unde s-a înălțat. Imediat, două dintre cele trei funii de direcționare se pierd. Nu e ceva neglijabil. Pe lângă faptul că ajutau la cârmit, cântăreau aproape o jumătate de tonă, asigurând stabilitatea. După ”dispariția” lor, balonul se înalță, ia altitudine și ajunge în zona friguroasă. Cusăturile prind a se rupe. Aici apare întrebarea: de ce Salomon, fizician de renume, nu a înțeles pericolul și nu a stopat, cât timp se mai putea, expediția? Unii au presupus că din orgoliu. Un orgoliu nebunesc, după cum se va vedea.

14 iulie 1897. Balonul, la câteva clipe după prăbușire. După cum se poate vedea, Nils Strindberg e un profesionist desăvârșit. Deși aparatul a căzut, iar condițiile sunt vitrege, el face poze...

Aerostatul pierde gaz, dar nu brusc. Navighează în derivă, pe cerul arctic, încă trei zile, apoi se prăbușește, lin, deasupra Kvitoyei, Insula Albă, în pustietate. Au truse de supraviețuire, cu sănii, bocanici de zăpadă, arme, chiar și o mică barcă. Nils Strindberg cară cu el, mereu, aparatul foto de 15 kilograme, cu care realizează, în condiții de nedescris, peste 200 de fotografii, din diferite etape. Notează în jurnale poziția geografică, merg aproape trei luni, pe jos. Împușcă urși polari, pe care-i mănâncă. Pe 12 septembrie scriu că vor să ridice o ”tabără de iarnă”. Sunt optimiști, cu toții. ”Casa” cade, atunci când, de la căldură, se surpă sub ei. Salomon scrie: ”Cu astfel de camarazi, te poți descurca, aș spune, în orice condiții!” Pentru că nu se știe exact, se presupune că octombrie este luna decesului lor. Octombrie 1897.

Mister păstrat până în 1930. Și de atunci încoace

Anii trec, secolele se schimbă, misterul expediției rămâne. Până în 1930, când urmele lor sunt descoperite de altă expediție polară. În mod normal, Kvitoya e greu accesibilă de pe apă, dar, pentru că vara anului a fost una călduroasă, cei din ”Bratvaag” ajung acolo. Trupurile celor trei sunt găsite. Alături de ei, cinci filme, plus încă unul rămas în aparatul de fotografiat. Concret, 93 dintre cele aproape 200 de cadre sunt salvate, pentru ca lumea să înțeleagă ce s-a petrecut acolo. Trupurile le sunt aduse în Suedia, pentru funeralii naționale. Ca și în 1897, lumea se adună tot ca la urs. Cei trei sunt considerați niște eroi. După incinerare, cenușa lor este pusă, împreună, într-un cimitir din Stockholm. 

Primul urs polar împușcat. Animalele aveau să le aducă moartea

Peste ani, specialiștii stabilesc că cei trei au pierit de trichineloza cu care erau infestați urșii polari. În jurnale, Salomon și Nils, notează că au avut stări febrile, însoțite de diaree. Mai mult, larve dintr-acest parazit au fost descoperite în carcasele urșilor împușcați. Dar, pentru că trupurile lor au fost incinerate fărăr autopsie, totul rămâne la nivel de speculații...Poulu Nord avea să fie cucerit, în premieră, de către Robert Peary, explorator american, pe 6 aprilie 1909.

Funeraliile naționale, din 1930

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe