Antena Căutare

Bianca Drăgușanu s-a dat în sfârșit de gol! Vedeta a scos la iveală detalii fierbinți din viața ei!

Destul de scumpă la vedere, de când s-a făcut fată de casă şi de când ar purta în pântece copilul lui Victor, Bianca Drăguşanu şi-a şocat fanii cu o apariţie în care părea total trasformată şi nu doar fizic.

Destul de scumpă la vedere, de când s-a făcut fată de casă şi de când ar purta în pântece copilul lui Victor, Bianca Drăguşanu şi-a şocat fanii cu o apariţie în care părea total trasformată şi nu doar fizic.

Bianca și Victor par Slav par că trăiesc din nou o poveste de dragoste ca în filme. Nu prea mai vor să vorbească despre asta, dar Bianca mai scapă mici detalii picante.

Cei doi par că sunt extrem de fericiți

„Noi avem o viaţă de cuplu normală, locuim împreună, adicpă am trecut prin testul ăsta al actelor, nu ştiu dacă ar mai avea sens să facem ceva de genul. Noi am fost căsătoriţi. Suntem ca o familie adică suntem alături unul de celălalt. Ne trezim împreună, ne culcăm împreună, avem activitaţi împreună”

Prima imagine, prima confirmare! Bianca Drăgușanu, fotografia în care își ține mâna pe burtica de gravidă!

Minunea nu a ţinut totuşi prea mult. Bianca nu a mărturisit deschis că e însărcinată şi că peste câteva luni îşi va ţine bebeluşul în braţe. Nu a spus răspicat, dar ne-a dat indicii.

Ce detalii fierbinți a scos la iveală vedeta poți afla în clipul video de mai sus!

Adriana Bahmuțeanu a făcut petrecere de sultană! Fanii au amuțit când au văzut ce a pus la cale vedeta!... Cine ar fi crezut că vedetele dădeau cu mopul! Ce meserii aveau acestea înainte să se îmbogățească și să devină staruri!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x