Ce-au fost și ce-au ajuns! Vedete distruse de droguri şi alcool

+2 click pentru
galerie

Au debutat de la vârste fragede şi toată lumea le prevedea un viitor glorios! O vreme, cariera lor a urmat cursul normal. Numai că unii dintre ei au cedat psihic.

Ce-i drept, viaţa cu paparazzi pe urme nu e deloc uşoară. Însă alţii nu au avut această problemă. Doar că au început să se creadă nişte mici Dumnezei. Şi unii, şi ceilalţi au căzut pradă alcoolului şi drogurilor. 

Naomi Campbell ar fi putut aluneca uşor în anonimat, după ce - la finalul anilor '90 - s-a internat într-o clinică de specialitate, pentru a scăpa de dependenţa de cocaină. Dar nu a scăpat şi de accesele de furie, care au făcut-o să-şi atace nu doar terapeutul, ci şi asistenta. Motiv pentru care a ajuns la tribunal.

Tara Reid a făcut furori cu rolul din "American Pie" şi toată lumea îi aştepta cu nerăbdare ascensiunea. Dar - după ce s-a despărţit de iubitul ei din acea perioadă, singurul rol remarcabil pe care l-a mai interpretat a fost cea de "fată de petreceri". A fost internată şi la dezintoxicare, dar fără prea mult succes.

Britney Spears a fost odată vreme Prinţesa Muzicii Pop. Numai că faima dobândită mult prea brusc au făcut-o să cedeze psihic. Este de notorietate episodul în care, într-o noapte, s-a ras în cap. Desigur, era drogată în ultimul hal. A urmat clinica de reabilitare, însă cariera nu i s-a mai reabilitat.

Mel Gibson nu a mimat niciun moment instabilitatea psihică în seria de filme "Armă mortală". A fost cât se poate de autentic, deşi - la momentul respectiv - masca foarte bine problemele de care suferea. Nu a putut să mascheze, însă, dependenţa de alcool şi antisemitismul. Şi nici violenţa, după ce şi-a ameninţat fosta iubită, pianista Oksana Grigorieva.

Courtney Love a luat ad literam expresia "sex, droguri şi rock'n'roll". Ce-i drept, cariera ei a început abia după moartea soţului său, Kurt Cobain. Însă nu a ştiut să profite de situaţie. A continuat să se drogheze şi să bea cât poate, astfel că a pierdut custodia unicei sale fiice.

Charlie Sheen s-a născut pentru a fi "băiat rău". Dar s-a născut şi foarte talentat, astfel că - dacă ar fi reuşit să se controleze puţin - ar fi fost unul dintre marii actori ai lumii. Numai că lui Charlie i-a plăcut atât de mult să bea şi să se drogheze, chiar şi pe platourile de filmare, încât a eşuat. Mai nou, a recunoscut că e infectat cu HIV.

Lindsay Lohan este exemplu cel mai clar de copil-actor, care devine sursă de bani pentru părinţi. Cei doi au împins-o să ia rol după rol după rol, până când a cedat psihic. Ca să se simtă mai bine, a început să se drogheze şi să bea. Iar în momentul în care şi-a dat seama că nu mai are o carieră, a încercat să şocheze schimbându-şi periodic orientarea sexuală.

facebook whatsapp twitter pinterest
mai multe
HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti