Antena Căutare

Justin Timberlake, revenire senzațională, după cinci ani de pauză. Artistul lansează un nou album: "Este inspirat de fiul, soția și familia mea"

Este cea mai personală creaţie a megastarului american, după cum povesteşte chiar el în prezentarea discului. Al cincilea album din cariera sa solo, "Man in the Woods" va fi lansat pe 2 februarie.

Este cea mai personală creaţie a megastarului american, după cum povesteşte chiar el în prezentarea discului. Al cincilea album din cariera sa solo, "Man in the Woods" va fi lansat pe 2 februarie.

"Acest album este inspirat de fiul, de soţia, de familia mea, dar mai mult decât oricare alt album al meu, de locul din care mă trag. E foarte personal", a mărturisit artistul.

În vârstă de 36 de ani, Justin Timberlake le promite fanilor o serie de piese inspirate din copilăria şi adolescenţa sa, petrecute într-o zonă rurală de lângă Memphis. Luna viitoare lansează albumul "Man in the Woods", care are un ton foarte personal.

Viaţa de familie, cunoscutul artist fiind căsătorit cu actriţa Jessica Biel, e o altă sursă de inspiraţie a lui Timberlake. În clipul de promovare al discului, cântăreţul apare într-un studio de înregistrări alături de Pharrell Williams, dar şi într-o pădure acoperită de zăpadă.

"Man in the Woods" va fi lansat pe 2 februarie, cu două zile înainte de recitalul pe care Timberlake îl va susţine la finala Super Bowl, unul dintre cele mai vizionate evenimente de televiziune din Statele Unite.

Justin Timberlake a devenit faimos la sfârşitul anilor '90 alături de trupa NSYNC.

La 56 de ani, George Clooney a fost obligat de soţie să renunțe la prieteni. Actorul a făcut dezvăluiri inedite pentru p... Horia Moculescu, la un pas să-și piardă piciorul. De ce boală suferă artistul: ”Am ajuns la spital. Am stat opt zile cu ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x