Antena Căutare

Kate Middleton a primit un mesaj impresionant de la o micuță admiratoare bolnavă de leucemie. Cum a reacționat

Kate Middleton, Prințesa de Wales care a dezvăluit de curând că a fost diagnosticată cu cancer abdominal, a primit un mesaj emoționant de la o micuță admiratoare.

colaj kate middleton si mila Galerie
Kate Middleton, Prințesa de Wales care a dezvăluit de curând că a fost diagnosticată cu cancer abdominal, a primit un mesaj emoționant de la o micuță admiratoare. | Profimedia

Kate Middleton se ocupă în prezent de tratamentul prescris de medici pentu a se putea recupera cât mai repede. Prințesa de Wales se focusează pe familie, în special pe cei trei copii ai ei, cu care vrea să petreacă mai mult timp.

Pentru o vreme, până când primește acorul medicilor, Kate Middleton nu-și va mai exercita îndatoririle regale.

Mesajul emoționant pe care Kate Middleton l-a primit de la Mila

După aflarea diagnosticului Prințesei de Wales, milioane de oameni din întreaga lume i-au trimis mesaje de încurajare și i-au mulțumit că a ridicat un semnal de alarmă pentru întreaga lume. Mai mulți oameni au început să se preocupe mai mult de sănătatea lor și să își facă analizele necesare pentru a depista din timp dacă au probleme grave de sănătate.

Citește și: Ce se întâmplă cu Prințul William după vestea că tatăl Charles și soția Kate Middleton au cancer. Ce au dezvăluit experții

Una dintre cele mai mici admiratoare ale Prințesei de Wales este Mila Sneddon, care a fost în trecut diagnosticată cu leucemie în 2019.

Micuța a avut nevoie de mai mult de 900 de intervenții pentru a stopa evoluția bolii, iar din 2022 boala este în remisie. Pe când era bolnavă, Mila a fost vizitată de Kate Middleton care a încurajat-o și care a demonstrate că îi este alături.

Acum a venit timpul pentru Mila să își arate suportul și a ținut foarte mult să îi transmită Prințesei de Wales un mesaj important.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În 2021, când Kate Middleton și Mila s-au întâlnit, Prințesa de Wales i-a spus micuței că este o luptătoare și că este extrem de curajoasă după ce a trecut prin toate acele operații care o ajută să se facă bine.

Citește și: Mișcarea surprinzătoare făcută de Kate Middleton și Prințul William după diagnosticul crunt. Ce încearcă să facă

Mila nu a uitat de prietenia pe care a legat-o atunci cu Kate Middleton. Fotografia pe care Prințesa de Wales a făcut-o pe atunci cu Mila a fost inclusă în una din expozițiile sale. Fiind în timpul pandemiei, înainte să se întâlnească prima oară, Kate și Mila s-au văzut într-o conferință pe Zoom, când Prințesa de Wales i-a promis micuței că vor avea ocazia să se vadă și în persoană și să poarte împreună rochii roz.

Mila s-a bucurat extrem de tare de prezența lui Kate Middleton pe care o admiră foarte tare. Acum fetița are 8 ani și i-a transmis un mesaj foarte emoționant Prințesei de Wales.

“Vei fi curajoasă pentru că și eu am fost și vei lupta așa cum am luptat și eu”, i-a scris Mila care acum plănuiește să îi trimită o scrisoare lui Kate Middleton.

Mama micuței Mila a postat și ea un mesaj pe rețelele de socializare pentru că știe cât de importantă a fost contribuția Prințesei de Wales pentru însănătoșirea fiicei sale.

Citește și: Ce spun oficialii Casei Regale despre tipul de cancer al lui Kate Middleton și stadiul în care se află

“Suntem triști la aflarea veștii despre Catherine. Un suflet atât de bun care a încurajat-o pe Mila atât în timpul cât și după tratament. Mila este și ea la fel de tristă de când a aflat această veste și îi va transmite un mesaj Prințesei în felul ei. Kate i-a demonstrat Milei toată compasiunea ei și a dat dovadă de sprijin și bunătate după tratamentul fiicei mele. A fost extrem de emoționant pentru noi și acum ne întristează să știm că trece prin aceste probleme de sănătate”, a declarat Lisa Sneddon.

Kate Middleton a postat în urmă cu 2 săptămâni un video în care explica ce diagnostic a primit de la medici și ce tratament are de urmat. Prințesa de Wales se bucură pentru fiecare mesaj de încurajare pe care îl primește de la admiratorii ei și este recunoscătoare să vadă că are susținerea atâtor oameni.

Ipostaza sexy în care a apărut Sânziana Negru pe Instagram. S-a a pozat fără sutien pentru urmăritorii ei... Emil Rengle și iubitul său, Alejandro Fernandez, s-au logodit. Cum arată inelele de logodnă. VIDEO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x