Antena Căutare

Mădălina Ghenea, apostrofată de mii de internauți! Ce declarație scandaloasă a făcut românca de a inflamat spiritele și cum s-a apărat

A impresionat întotdeauna prin aparițiile sale glamour, însă de această dată, frumoasa Mădălina Ghenea a dat-o rău de tot în bară. Aceasta a fost criticată vehement de internauți după ce a ieșit la iveală o afirmație referitoare la regimul comunist.

A impresionat întotdeauna prin aparițiile sale glamour, însă de această dată, frumoasa Mădălina Ghenea a dat-o rău de tot în bară. Aceasta a fost criticată vehement de internauți după ce a ieșit la iveală o afirmație referitoare la regimul comunist.

Într-un interviu acordat unei reviste pentru bărbați din Italia, Mădălina Ghenea a vorbit și despre regimul comunist, despre care a spus că "Ceauşescu a condus un regim, dar toată lumea avea ce să mănânce şi nu exista o prăpastie între cei bogaţi şi cei săraci“. În urma acestor afirmații, românca a fost aprig criticată de internauți, însă aceasta s-a apărat.

”Interviul respectiv a fost acordat şi a apărut în publicaţia din Italia în anul 2012! Nu e, deci, un inteviu actual, iar declaraţia preluată de presă din România nu e însoţită, aşa cum ar fi fost firesc, şi de întrebarea care precede răspunsul. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, s-ar fi putut constată că nu e vorba despre părerea mea despre subiect - ar fi fost şi greu să am o părere avizată ţinând cont că aveam doar doi ani la Revoluţie - ci despre ce cred părinţii mei referitor la acest subiect! Am fost o elevă de notă 10 (chiar dacă muncesc de la 14 ani) şi am fost suficient de pasionată de istoria României cât să înţeleg cât de dur şi de opresiv a fost regimul Ceauşescu pentru români. Cu toate acestea, cred că opinia părinţilor mei - că, privind înapoi, viaţă părea mai bună, din anumite puncte de vedere, înainte de '89 - este împărtăşită de o bună parte a celor din generaţia lor, cum cred şi faptul că pentru generaţia mea lucrurile sunt total diferite", a scris ea, pe Facebook.

Sus piciorul, Nea Mărinee! "Spaima vedetelor" a făcut spectacol în pași de dans, alături de fiica sa, Larisa... Alina Eremia, una dintre cele mai sexy vedete ale Revelionului Starurilor! Cântăreața a încins atmosfera cu piesa "...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x