Antena Căutare

Primele declarații făcute de Elena Merișoreanu după ce a fost operată de urgență. Cum se simte artista

Elena Merișoreanu a fost operată de urgență, în urmă cu doar câteva zile. Artista a vorbit, la Antena Stars, despre problemele de sănătate și cum se simte după cea mai recentă intervenție.

colaj de imagini cu elena merisoreanu trista Galerie
Elena Merișoreanu a fost operată de urgență, în urmă cu doar câteva zile. Artista a vorbit, la Antena Stars, despre problemele de sănătate

Medicii au decis să o opereze pe Elena Merișoreanu din cauza pietrelor care îi încărcau bila.

”M-a operat la prima oră şi când mi-a arătat, mi-a zis: 'Aveţi pietre pentru o fundaţie aici. Le am acasă, le păstrez, sunt preţioase. Umblu pe aici prin curte, fac treabă prin bucătărie, trebuie să ţin un pic de regim. Nu am voie prăjit, nu am voie mâncăruri grase, 7 zile, până îmi scoate firele.”, a spus Elena Merișoreanu la Antena Stars.

Întrebată cum se simte, având în vedere problema cu piciorul, Elena Merișoreanu a spus: ”Să aştept că nu e chiar aşa urgenţă, dar ma voi opera. Cu celălalt picior care este operat chiar sunt foarte bine. Bine că au depistat ce am, că putea să plesnească, fierea în mine. O mierleam repede. Joi am fost internată pe la prânz.

Vineri dimineaţă m-a luat la operaţie şi sâmbătă pe la 10 şi jumătate mi-a dat drumul acasă. Deci nu aţi avut simptome. Nu, nu am avut nici febră, absolut nimic. Tensiunea de aviator, toate au mers aşa de bine! Am zis vine weekend-ul, ce rost are sa stau aici? Şi a zis: 'Aveţi dreptate, nu faceţi efort, să ridicaţi' şi am venit acasă, e mai bine acasă, deşi am stat într-o rezervă acolo. Acolo a fost operată şi doamna Firea, adică e un spital foarte bun, dotat cu de toate, ce sa spun?! Medici de înaltă clasă, ce să mai vorbesc?! Mi-a făcut laparoscopic. M-a anesteziat general pentru că aşa se anesteziază. Dar m-am trezit repede, a trecut gata! Acum e bine!”.

Ce probleme de sănătate mai are Elena Merișoreanu

În urmă cu un an, Elena Merișoreanu a fost operată de urgență la picior din cauza artrozei, Medicii au anunțat-o că va avea nevoie de o nouă intervenție, la celălalt membru, dar artista amână să o facă.

„Doctorii tot îmi spun să mă operez pentru că s-a cam degradat piciorul meu și mă cam deranjează. Cred că luna viitoare în mod sigur mă voi opera. Ieri mi-am făcut și eu vaccinul ăla că trebuie să mă feresc. Făcându-mi vaccinul mă simt bine și aștept să-l fac și pe al doilea. Mă simt în siguranță”, spunea Elena Merișoreanu la Antena Stars, în urmă cu câteva luni.

Majda Aboulumosha, surprinsă într-o ipostază incendiară: „Era să nu te recunosc”. Cum s-a lăsat fotografiată vedeta în p... Imagine rară cu Meadow Walker, fiica lui Paul Walker. Cum s-a fotografiat alături de Vin Diesel și fiica lui: "Fami...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x