Antena Căutare

„Prințesa Inimilor”, 19 ani de Rai! Fotografii de colecție din copilăria lui Lady Di

Acum 19 ani, Prințesa Diana își pierdea viața într-un teribil accident dee mașină. Cu toate acestea, „Prințesa Inimilor”, așa cum era cunoscută în întreaga lume, continuă să fie iubită și prezentă în memoria celor care au îndrăgit-o.

Acum 19 ani, Prințesa Diana își pierdea viața într-un teribil accident dee mașină. Cu toate acestea, „Prințesa Inimilor”, așa cum era cunoscută în întreaga lume, continuă să fie iubită și prezentă în memoria celor care au îndrăgit-o.

După moartea ei, familia regală şi-a recâştigat popularitatea - în cădere liberă după moartea prinţesei, pe 31 august 1997 -, în timp ce fiii ei i-au luat locul în presa şi inimile englezilor. Iar soția fiului cel mare, Catherine, ducesă de Cambridge, continuă ceea ce Diana a început: să ajute oamenii.

1961, anul în care Diana vine pe lume

Articolul continuă după reclamă

Dacă toată lumea știe cum Prințesa Diana a plecat din această lume, foarte puțini cunosc detalii din copilăria ei. Diana Spencer se naşte la 1 iulie 1961, într-o familie extrem de unită, „din popor”, dar apropiată de cea regală datorită bunicii.

Soţii Spencer s-au căsătorit în catedrala Saint Paul, ca oameni apropiaţi de Buckingham Palace, unde bunica din partea mamei, Lady Fermoy, e doamnă de companie a reginei mamă, o înaltă funcţie onorifică. Familia tatălui posedă moşia glaciară de la Althorp, o sută optzeci de hectare la nord de Londra, dar Diana creşte la Sandringham, un colţ de paradis în apropiere de reşedinţa reginei. Copilă, îl zăreşte pe Charles, prinţul cu treisprezece ani mai mare.

Ea se plimbă călare prin parcul familiei, stă să viseze, ori să privească iepuraşii sau alţi oaspeţi ai pădurii, o viaţă cotidiană pe care o va descrie ca fiind feerică, în ciuda certurilor dintre părinţi. Între alte motive de tensiune, tatăl îşi acuză multă vreme soţia că nu-i în stare să-i ofere un băiat moştenitor. După Lady Sarah şi Lady Jane, născute în 1955 şi 1957, John, băiatul mult aşteptat, moare în primele ceasuri după venirea pe lume, în 1958.

Trei ani mai tîrziu, apare Lady Diana: încă o fată… Va deveni preferata tatălui, în ciuda naşterii lui Charles, fiul unic, în 1963.

Paris, oraș al iubirii, dar și al morții

Prințesa Diana a murit la vârsta de 36 de ani, pe 31 august 1997, într-un accident de maşină, la Paris, împreună cu iubitul ei, Dodi, fiul lui Mohamed al-Fayed, proprietarul pe atunci al magazinului londonez Harrods.

Ultimii ani de viaţă ai prinţesei, ce a fost căsătorită timp de două decenii cu moştenitorul tronului britanic, prinţul Charles - care în tot acest timp iubea altă femeie, pe Camilla Parker-Bowles, ce i-a devenit ulterior soţie -, constituie şi tema unui film, în care Diana este interpretată de Naomi Watts.

"Astăzi, ne gândim mai puţin la Diana şi mai mult la ei (la fiii ei, n.r.)", a spus Kate Williams, autoarea cărţii "Young Elizabeth", consacrată anilor de tinereţe ai reginei. "Îi seamănă... se ocupă de acte caritabile, sunt calzi, sunt sociabili şi nu sunt rigizi", crede Stephanie Cooper, o scriitoare care vrea să scrie o carte inspirată din viața celei mai iubite prințese pe care a avut-o vreodată omenirea.

Potrivit scriitoarei, Diana, "care nu a fost niciodată criticată în ceea ce priveşte calităţile de mamă", ar fi "foarte mândră de fiii ei".

Pe Cristina Spătar o ştie toată ţara, dar iată cum arată sora ei. Pune pe jar toată suflarea masculină!... Imagini mult prea curajoase. Alexandra Stan, fără sutien și foarte slabă!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cum a slăbit Mara Bănică 4 kilograme într-o săptămână. Ce dietă ține: „O să mă pomeniți”
Cum a slăbit Mara Bănică 4 kilograme într-o săptămână. Ce dietă ține: „O să mă pomeniți”
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă Catine.ro
Charlotte Năstase, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, a ajuns pe străzi: „Sunt fără adăpost și fără mâncare”
Charlotte Năstase, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, a ajuns pe străzi: „Sunt fără adăpost și fără...
Gemenele actriței Tuba Büyüküstün au împlinit 14 ani. Cum arată cea mai recentă fotografie postată de mămica celebră
Gemenele actriței Tuba Büyüküstün au împlinit 14 ani. Cum arată cea mai recentă fotografie postată de... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Încă o țară se pregătește de război. Armata a trimis mii de scrisori oamenilor: „Casele și bunurile vă pot fi confiscate”
Încă o țară se pregătește de război. Armata a trimis mii de scrisori oamenilor: „Casele și bunurile vă pot... Libertatea.ro
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
Doi români s-au mutat într-un sat cu 56 de locuitori din Spania și au deschis singurul bar din localitate
Doi români s-au mutat într-un sat cu 56 de locuitori din Spania și au deschis singurul bar din localitate Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat BZI
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate Jurnalul
Când nu mai poți, privește către cer. El e mereu cu tine. Rugăciunea tăcută care se aude cel mai tare
Când nu mai poți, privește către cer. El e mereu cu tine. Rugăciunea tăcută care se aude cel mai tare Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
A găsit o borsetă cu 8.000 de euro în ea. Gestul incredibil făcut de o badantă din Italia
A găsit o borsetă cu 8.000 de euro în ea. Gestul incredibil făcut de o badantă din Italia Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x