Antena Căutare

Dependențele concurenților de la “Te cunosc de undeva!”: înghețata, caramelele, jeleurile, cafeaua și munca fizică

Cei nouă concurenți ai noului sezon “Te cunosc de undeva!”, care vor urca pe scena show-ului începând de sâmbătă, 9 septembrie, ora 20.00, la Antena 1, au diferite obiceiuri, în special slăbiciuni culinare, de care nu pot scăpa nicicum.

Cei nouă concurenți ai noului sezon “Te cunosc de undeva!”, care vor urca pe scena show-ului începând de sâmbătă, 9 septembrie, ora 20.00, la Antena 1, au diferite obiceiuri, în special slăbiciuni culinare, de care nu pot scăpa nicicum.

Cezar Ouatu, de pildă, nu rezistă în fața unei înghețate. “Îm place foarte mult înghețata, iar dacă este și gelato, atunci mă simt răsfățat pe deplin. Mulți se întreabă cum de mănânc înghetață eu, care și cânt. Păi mănânc cu grijă, Nu sunt pe modelul maestrului Pavarotti care, în culise, la fiecare concert, mânca gheață”, spune câștigătorul celui de-al șaptelea sezon “Te cunosc de undeva!”.

Ramona Bădescu se declară dependentă de mini-amandinele pe care le cumpără de la o cofetărie cunoscută din București, de dulceața de vișine pregătită de mama ei și de cafeaua de dimineață făcută de ea, la ibric.

Lidia Buble mărturisește că jeleurile sunt plăcerea ei vinovată, iar Sebastian Muntean spune că e dependent de caramele, jeleuri și ciocolată. “Poate nu se vede, pentru că metabolismul încă mă ajută, însă deseori dau raiduri nocturne in sertarul cu bunătățuri. Dimineața găsesc ambalaje întinse prin casă, ca martori rușinoși ai escapadelor mele nocturne. Ambalaje de jeleuri, caramele și ciocolată. Prăjituri nu mănânc absolut deloc, nici măcar tort”, spune el.

CRBL nu-și poate începe ziua fără cafeaua de dimineață, iar Alin Pascal se stăpânește cât poate să nu mănânce după pofta inimii, ca să nu devină obez. “Sunt foarte mâncăcios. Aș mânca orice, oricând, din orice poziție. Dacă aș mânca cum mănâncă toți oamenii cred că aș fi obez. Trebuie să am mare grijă cu alimentația. Iar când scap în “lanul” cu prăjituri... e jale”, spune Alin.

Dacă Julie Mayaya spune că nu are nici un obicei de care să nu se poată lipsi, Anisia Gafton nu se sfiește să recunoască faptul că are mai multe. “În primul rând, nu pot să renunț să mănânc seara. Am o regulă... nu mănânc nimic, o dată ce se lasă intrunericul în casă. În schimb, cum deschid frigiderul ăla, cum se face lumină în casă. Așadar, nu sunt eu de vină că mănânc, ci becul de la frigider”, explică aceasta. “Mai am obiceiul să cheltui banii exact pe lucruri de care nu am nevoie. Dacă dau peste un lucru de care am nevoie și chiar mi-ar folosi la ceva îl dau la o parte. Treaba asta o conștientizez ca pe o mahmureală, abia după ce am ieșit din magazin și-mi zic: Nu mai iau, nu mai iau, nu mai iau””, adaugă Anisia.

La rândul ei, actrița Adriana Trandafir mărturisește că este dependentă de munca fizică. “Pe măsură ce trece timpul, înainte de o premieră, de un spectacol, emoțiile mele devin din ce în ce mai mari. Iar munca fizică mă ajută să mă relaxez, să îmi încarc bateriile. Când eram tânără, tăiam lemne, acum, iau casa de sus în jos, fac curat, spăl, calc. Eu nu am avut niciodată dependențe moderne, precum alcool, tutun etc, ci dependențe stupide. Și mai sunt dependentă de ceva. Nu pot fără să mă gândesc clipă de clipă la cei din jurul meu, nu pot să nu mă gândesc la oameni, Sunt dependentă de iubirea pentru cei din jurul meu”, spune aceasta.

Care sunt primele roluri pe care Lidia Buble, Adriana Trandafir, Anisia Gafton, Ramona Bădescu, Julie Mayaya, Sebastian Muntean, Alin Pascal, CRBL și Cezar Ouatu le vor interpreta pe scena celui de-al 12-lea sezon al show-ului transformărilor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea începând de sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 20.00, numai la “Te cunosc de undeva!”.

Ella, fetiţa juratei "Te cunosc de undeva", deja o mică dansatoare? Artista deja o ia la repetiţii... Fetelor, e rost de priviri ispititoare şi de doi băieţi frumoşi! Ristei şi Maţaev s-au transformat în "Bambi"!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x