Antena Căutare

Te cunosc de undeva, 8 mai 2021. Radu Ștefan Bănică, transformat în Cristian Paţurcă, i-a făcut pe jurați să plângă

În ediția XIV a sezonului al XVI-lea de la "Te cunosc de undeva!", Radu Ștefan Bănică s-a transformat în Cristian Pațurcă și a intepretat piesa "Imnul Golanilor".

Radu Ștefan Bănica pe scena Te cunosc de undeva Galerie
În ediția XIV a sezonului al XVI-lea de la "Te cunosc de undeva!", Radu Ștefan Bănică s-a transformat în Cristian Pațurcă | Antena 1

Radu Ștefan Bănică a avut de interpretat un personaj de-a dreptul remarcabil și extrem de puternic, iar transformarea în Cristian Pațurcă a fost una dificilă. Concurentul a repetat din greu și a primit o mulțime de sfaturi din partea juraților în culise.

Ozana Barabancea i-a oferit concurentului cele mai bune sfaturi despre cum să își controleze timbrul vocal.

"Nu îmi place piesa pentru că este prea reală, îmi amintește de revoluția pe care am trăit-o chiar acolo lângă tancuri", a spus jurata în culise.

Cristi Iacob a fost cel care și-a adus aminte și a povestit cu emoție despre manifestațiile din Piața Universității, dar și despre dorința de libertate a poporului român.

"În Piața Universității, s-a întâmplat exact când eram student și a însemnat ceva important în sufletul meu" , a dezvăluit Cristi Iacob.

Citește și: Te cunosc de undeva, 1 mai 2021. Radu Ștefan Bănică, transformare surprinzătoare în Dan Bălan de la O-Zone

"Radu trebuie să readucă un moment de istorie sublim și grav. El are de făcut un lucru foarte drag sufletelor adevăraților români, care au vrut să pledeze pentru o libertate cu adevărat libertate.", a mai zis juratul.

Deși a întâmpinat câteva probleme la repetiții, Radu Ștefan Bănică și-a depășit limitele și a dat dovadă de profesionalism.

Radu Ștefan Bănică, momentul care i-a făcut pe jurați să plângă

Concurentul a lăsat toate emoțiile deoparte și a urcat pe scenă mai hotărât ca niciodată. La cei 19 ani, Radu Ștefan Bănică l-a interpretat perfect pe Cristian Pațurcă și i-a ridicat pe jurați în picioare.

Piesa lui a impresionat pe toată lumea și a generat o mulțime de aplauze. Un lucru este evident, tânărul s-a descurcat de minune și a adus pe scena "Te cunosc de undeva!" un moment plin de emoție.

Citește și: Te cunosc de undeva, 24 aprilie 2021. Radu Ștefan Bănică s-a transformat în Helena Paparizou și a făcut un moment spectaculos

De asemenea, Radu Ștefan Bănică a adus lacrimi la masa juriului cu melodia "Imnul Golanilor", iar laudele nu au încetat să apară.

"Îți mulțumesc că m-ai făcut să retrăiesc lucrurile astea", i-a spus Cristi Iacob cu lacrimi în ochi.

Spune ce crezi despre transformările din fiecare ediție, chiar în timp ce o urmărești în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/

Emisiunea „Te cunosc de undeva” de la Antena 1 este difuzată în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, la Antena 1! Show-ul reprezintă o adevărată provocare pentru artiştii care au acceptat să participe, deoarece aceștia sunt puși la grea încercare de către ruleta care promite personaje de excepție și momente de magie curată pe scenă!

Sezonul 16 al emisiunii „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, aduce suprize mari

Printre surprizele noului sezon se numără şi proiectul online „Te cunosc de undeva! After Party”. Dorian Popa, fost concurent al transforming show-ului se alătură echipei şi îi invită pe telespectatori, în fiecare săptămână, după difuzarea galei pe TV, la „Te cunosc de undeva! After Party”.

Mai exact, un episod exclusiv online, ce va putea fi urmărit pe www.a1.ro, în care urmăritorii vor avea acces direct în culisele emisiunii, unde Dorian Popa se distrează alături de vedetele show-ului şi este pus pe glume şi provocări non stop!

Urmărește integral ultima ediție: https://antenaplay.ro/te-cunosc-de-undeva. Vezi ce-ți place

Hâț 😊 Dacă vrei să intri în culisele show-ului, vezi cel mai nou episod de After Party, cu Dorian Popa: https://a1.ro/video/antena-1/te-cunosc-de-undeva-after-party/

Te cunosc de undeva, 8 mai 2021. Pepe, moment fabulos și plin de emoție, transformat în Aurelian Andreescu... Te cunosc de undeva, 8 mai 2021. Adriana Trandafir și Romică Țociu se transformă în Ileana Sărăroiu și Ştefan Bănică...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x