Antena Căutare

Ziua Limbii Române, marcată la Academia Română printr-o dezbatere

Ziua Limbii Române va fi marcată anul acesta la Academia Română printr-o dezbatere, „Zestrea noastră - Limba Română”, care va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00.

Ziua Limbii Române va fi marcată anul acesta la Academia Română printr-o dezbatere, „Zestrea noastră - Limba Română”, care va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00.

Evenimentul va avea loc în Clubul Academicienilor şi va fi moderat de academicienii Bogdan C. Simionescu şi Răzvan Theodorescu, vicepreşedinţi ai Academiei Române.

Vor lua cuvântul Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, senatorul Ion Hadârcă, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Valeriu Matei şi Vasile Tărâţeanu, membri de onoare ai Academiei Române, ambii scriitori de limbă română de la Chişinău, respectiv Cernăuţi.

„Ziua Limbii Române“ se sărbătoreşte în România pe 31 august ca urmare a unei iniţiative legislative din 2011, votată de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. „Ziua Limbii Române“ a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeaşi dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră“ pentru a transmite mesajul că limba română este limba vorbită nu numai între graniţele ţării, ci şi dincolo de fruntarii.

Prima misiune a Academiei Române, cel mai înalt for cultural şi ştiinţific al României, este de a norma şi cultiva limba naţională, prin elaborarea de dicţionare, gramatici, antologii de texte, studii şi cercetări, precum şi prin sesiuni ştiinţifice şi manifestări culturale destinate promovării limbii române ca principal factor identitar.

Sursa : news.ro

Workshopuri, exerciţii de grup şi spectacolul "On the Roof", de Gigi Căciuleanu, la Gala HOP... Festival de operă şi operetă în aer liber, la Timişoara...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x