Antena Căutare

David Bowie s-a stins din viaţă! Artistul a pierdut lupta cu cancerul după 18 luni

La doar trei zile după ce a lansat un nou album de studio, al 28-lea din carieră, intitulat "Blackstar", chiar în ziua în care a împlinit 69 de ani, cântăreţul David Bowie s-a stins din viaţă, după ce a pierdut lupta cu cancerul.

"David Bowie a murit înconjurat de familie după o luptă curajoasă, timp de 18 luni, cu cancerul”, a anunțat agentul pe rețele de socializare ale artistului.

David Bowie, cântăreţ, compozitor şi producător, s-a remarcat cu albumul The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders From Mars, din 1972 şi a conchetat, de-a lungul carierei de peste 40 de ani, cu glam rock, art rock, soul, hard rock și punk pe parcursul carierei de peste 40 de ani.

Articolul continuă după reclamă

Ultimul său album, "Blackstar", s-a bucurat de un succes răsunător, fiind apreciat de criticii din industria muzicală. Acesta a fost realizat cu ajutorul unei trupe de jazz, pe care artistul britanic a cunoscut-o într-un bar din cartierul newyorkez West Village. Conceptul noului disc a fost realizat de producătorul muzical Tony Visconti, un vechi colaborator şi prieten al artistului britanic. "Blackstar" include şapte piese şi este disponibil pe CD şi pe vinil. De asemenea, albumul poate fi achiziţionat şi în format digital de pe internet.

David Bowie a câştigat, de-a lungul timpului, mai multe premii BRIT, MTV Music Video şi Grammy. Activ pe parcursul a cinci decenii pe scena rock 'n' roll şi cunoscut prin faptul că-şi reinventează destul de des stilul de a cânta, Bowie este considerat un influent inovator, în special datorită pieselor sale din anii '70.

David Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vastă paletă de forme de artă, filosofie şi literatură. El este, de asemenea, actor de film şi teatru, regizor şi realizator de videoclipuri muzicale. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără materialele discografice "Space Oddity" (1969), "Ziggy Stardust" (1972), "The Man Who Sold the World" (1970), "Aladdin Sane" (1973), "Station to Station" (1976), "Let's Dance" (1983), "The Buddha of Suburbia" (1993) şi "Earthling" (1997). Albumele starului britanic s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.

Într-un sondaj realizat în 2002, de BBC, David Bowie s-a clasat pe poziţia a 29-a în clasamentul celor mai mari 100 de artişti britanici din lume. În 2004, revista Rolling Stone l-a clasat pe Bowie pe locul al 39-lea în topul celor mai buni 100 de artişti rock din toate timpurile.

Sursa: Daily Mail, Mediafax

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel mai detestat bărbat”
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x