A fost uriaș. Ne-a încântat aproape 70 de ani. Muzică bună, de calitate, versuri ce țineau loc de apă minerală la șpriț. I-a avut alături pe Ion Dacian, Mircea Crișan, Doina Badea, Stela Popescu. Pe 18 iunie 2006 a plecat nițel. Noi, muritorii, l-am lăsat pe Maestru restanțier la intreținere...
Gică Petrescu s-a născut între pian și gramofon, pe Calea Victorie bucureșteană, la numărul 190. A copilărit cu "piese scurte, melodioase (...), pe ritmuri mozartiene"...Pe la 15 ani, când îi mijeau tuleiele, e ochit de compozitorul Nelu Vasilescu, care-l trage către Radio. Urcă pe portativ, ajunge la restaurantul "Princiar", pe "Kisellef", alături de titanul Fănică Luca.
Pe la 1933 e angajat, cu acte, ca solist vocal, la "Galeries Lafayette", hotel de lux. Posedă două costume, unul alb, de zi, unul pe bleumarin, de seară. Se dă la nepieritori, vrea să ia din publicul "greilor" Cristian Vasile, Titi Botez ori Jean Moscopol. Doamne, ce nume!
Face Războiul al Doilea, dar nu uită de muzică. După urgie, apare microfonul, invenție de aur. Yehudi Menuhin, pupilul altui astru, George Enescu, îl aude. Gică bagă "Costică, Costică" iar marele violonist lăcrimează cu capul pe masă. Face turnee peste hotare, "Electrecordul" i se culcă la picioare. Apare la televiziune. E boem, are un gand bun pentru toată lumea. Ignoră vârsta din buletin, dansează. Pe la 74 de ani, se bagă la un concert de senzație, la finalul unui "Festival Crizantema de Aur". 34 de ani împarte bunele și relele cu scriitoarea Cezarina Moldoveanu. Când soața îi pleacă, în august 1989, într-o lumea mult mai bună, aproape că și el se stinge. Refuză, multă vreme, să țină spectacole.
Gică Petrescu ne părăsește într-o dimineță de 18 iunie 2006. De atunici, puțini sunt cei care-l plâng. În schimb, an de an, MAESTRUL apare restanțier la întreținere. Asta-i știrea...
