Antena Căutare

Robbie Williams și fotbalul: Celebrul solist care va concerta pe 17 iulie la București a fost patronul echipei Port Vale FC

Mare iubitor de fotbal, Robbie Williams a fost, pentru câțiva ani, patronul echipei engleze Port Vale. De asemenea, fostul component al celor de la Take That nu ratează niciun moment să se bage la o miuță

Mare iubitor de fotbal, Robbie Williams a fost, pentru câțiva ani, patronul echipei engleze Port Vale. De asemenea, fostul component al celor de la Take That nu ratează niciun moment să se bage la o miuță

Când Robbie Williams s-a născut, în Stoke-on-Trent, cu o zi înainte de Valentines Day, în 1974, tatăl său, Peter, ținea cârciuma LEUL ROȘU, în Burslem. Aici, Robbie mergea în fiecare weekend, pentru a asculat poveștile despre fotbal ale mușteriilor din zonă. Curând, Peter a primit licența pentru a păstori Port Vale F.C. Social Club, locul de întâlnire al fanilor echipei fondate la 1876.

Râdem, glumim, alergăm, dar ne mai și odihnim. Robbie, pe iarbă, după ce a fost în iarbă

Așa că viitorul celebrul membru al trupei Take That, a trăit, de mic, aproape de gazon, îndrăgostindu-se de fotbal. Port Vale avea un stadion frumos, cu aproape 20.000 de locuri, prinsese o semifinală FA Cup, în 1954 și, deși nu se lăuda cu succese prea mari, reprezenta o echipă istorică.

CITEȘTE ȘI CUM S-A ÎNTORS ROBBIE WILLIAMS LA TAKE THAT

Pe la începutul anilor 2000, ușor-ușor, declinul financiar începea să se instaureze la club. A fost momentul în care Robbie Williams a decis că e cazul să investească în echipa copilăriei sale și să o salveze. A plătit, în 2006, 240.000 de lire sterline și a cumpărat pachetul majoritat de acțiuni. A început să facă PR pentru trupă. Cei de la FIFA 2000 l-au rugat să compună o melodie. A fost de acord, a creionat ”It's Only US”, nu a cerut bani, dar a specificat ca PORT VALE să fie inclusă în joc la categoria ”Rest of the World”. A dus licența în SUA, unde, împreună cu câțiva prieteni, a fondat Los Angeles Vale FC, înscrisă în Super Metro League.

Robbie (stânga) participă la toate concertele caritabilo-sportive. Aici alături de Olly Murs (dreapta)

Dar cei pe care i-a lăsat la club, văzând că este o vacă de mult, au început să-l fure. Robbie Williams, prins cu concerte, cu turnee, nu avea timp să urmărească bilanțurile contabile. Așa că într-o zi și-a strins bagajele, a anunțat că nu mai investește o liră și a lăsat totul pe seama fanilor. ”Dacă vreți să salvați echipa, implicați-vă!”, le-a spus. Aventura sa ca patron nu durase mult.

Deși pare greu de crezut, Robbie Williams și-a făcut un teren de fotbal în miniatură, în casa sa din Beverly Hills, unde joacă fotbal alături de prieteni. Aici imaginea este surprinsă după un barbeque chiar de Paște

CITEȘTE ȘI CINE ARE GRIJĂ DE ROBBIE WILLIAMS

Foto: HEPTA

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x