Antena Căutare

Aşteptarea a luat sfârşit! Delia, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică Jr. sunt juraţii X FACTOR 2014

Se anunţă un SHOW de zile mari în SEZONUL 4 de X FACTOR! Cele mai bune voci din România au luat cu asalt preselecţiile şi promit să-i cucerească pe noii juraţi!

Cel de-al patrulea sezon al megashow-ului X Factor aduce surprize de anvergură pentru români. Juriul, în acest an, va fi format din trei artişti celebri, iubiţi de marele public, nume de referinţă în show-biz: Delia, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică sunt cei care au misiunea de a selecta cele mai mari talente ale României în acest sezon şi de a-i pregăti pentru celebritate pe cei mai buni dintre ei, urmând ca unul singur să intre în posesia marelui premiu.

Cei trei artişti sunt în premieră în această formulă într-un show de divertisment, iar Ştefan Bănică este pentru prima dată în rol de jurat: “E prima dată când colaborăm şi nu e vorba de orice emisiune, ci chiar de X Factor, care este un proiect de mare anvergură şi responsabilitate, pentru că vorbim de o selecţie de talente la nivel naţional şi de un drum în viaţă, care poate schimba în mod fericit destinul pentru unii dintre concurenţi. Îmi doresc să câştige cel mai bun, indiferent din ce echipă va face parte, pentru ca astfel să aibă o şansă într-o carieră, care va începe odată cu câştigarea acestui concurs”, declară Ştefan Bănică.

Sloganul celui de-al patrulea sezon X Factor este “Mai mult decât voce”. Asta înseamnă ca pretendenţii la titlul de X Factor nu au nevoie doar de o voce extraordinară, ci şi de prezenţă scenică, de expresivitate, de carisma… “X Factor este despre bucurie, despre arta de a seduce publicul, de a-l face pe telespectator să se desprindă din realitatea cotidiană şi să se transpună în această lume strălucitoare. <<Mai mult decât voce>> este ceea ce aşteptăm de la toţi cei care acum se înscriu la preselecţiile X Factor. Ştiu că nu-i uşor. Dar un om valoros, mai devreme sau mai târziu, va fi remarcat. Noi, cu X Factor, oferim o scurtătură spre celebritate”, afimă Delia.

Pregătirile au început deja, preselecţiile sunt în plină desfăşurare, deja caravana X Factor se află în ţară, la recrutarea de talente. Sâmbătă au avut loc preselecţiile în Craiova. Astăzi, caravana X Factor este la Sibiu, pe 28 mai la Arad, pe 30 mai, la Cluj, pe 2 iunie, la Iaşi, pe 5 iunie, la Galaţi si pe 8 iunie, la Bucureşti.

X Factor e mai mult decât am jurizat şi antrenat eu. E mai complex, mai elaborat. Cei care vin la acest concurs trebuie să plece, dacă nu cu un titlu şi cu premiul aferent, cel puţin cu un sfat bun. Finalul trebuie să-i găsească mai buni, mai valoroşi, mai siguri pe ei şi cu o imagine mai bună despre ei inşişi. Oricum, sunt convins că juriul se va ocupa de asta.

Cu privire la desfăsurarea show-ului, vreau să vă liniştesc. N-o să se certe nimeni cu nimeni la acest concurs. Va sta fiecare pe scaunul lui şi probabil, cu o tabletă sau un pahar de suc un faţă, vom comenta frumos şi ne vom completa super civilizat. Nimic nu va disturba pacea generală. Acesta este scenariul pe care-l întrevăd, în cazul în care mi se strecoară fără să ştiu distonocalm în suc. Dar până acum, nu m-a păcălit nimeni să-mi pună ceva în pahar pentru că beau doar apa. Prin urmare, n-o să mă prindeţi prea des pe scaun, o să cânt şi o să fiu plin de energie, o să-mi ascult cu atenţie concurenţii şi evident nu-mi voi contrazice colegii. Poate pe Ştefan, câteodată... :-)”, declară Horia Brenciu

Lăutari şi mititei, fără număr! Iată cum sărbătorește familia Reghecampf câștigarea campionatului!... Echipa lui Vizante a fost SABOTATĂ! Nicolas este în lacrimi!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Jurnalista Teodora Tompea se alătură echipei Observator Antena 1. O nouă dimensiune a ştirilor, la Observator 16, din 2 martie
Jurnalista Teodora Tompea se alătură echipei Observator Antena 1. O nouă dimensiune a ştirilor, la Observator 16,...
Covorul roșu de la Premiile Oscar 2026. Cele mai spectaculoase ținute alese de vedete
Covorul roșu de la Premiile Oscar 2026. Cele mai spectaculoase ținute alese de vedete Catine.ro
Denise Rifai va face parte din familia de vedete Antena Group, într-un nou format de televiziune!
Denise Rifai va face parte din familia de vedete Antena Group, într-un nou format de televiziune!
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Vladimir Putin pregătește un atac asupra unei țări NATO, anunță propagandiștii ruși: „Republica Populară Narva”
Vladimir Putin pregătește un atac asupra unei țări NATO, anunță propagandiștii ruși: „Republica Populară... Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici Elle
Bogdan de la Ploiești, apariție neașteptată alături de mama Vanessei! Imagini inedite cu manelistul și viitoarea soacră
Bogdan de la Ploiești, apariție neașteptată alături de mama Vanessei! Imagini inedite cu manelistul și... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste de post cu ciuperci în sos de roșii. Rețetă rapidă
Paste de post cu ciuperci în sos de roșii. Rețetă rapidă HelloTaste.ro
La câteva secunde de moarte: Gestul care i-a salvat viața lui Mojtaba Khamenei, în atacul care a lichidat întreaga conducere a Iranului
La câteva secunde de moarte: Gestul care i-a salvat viața lui Mojtaba Khamenei, în atacul care a lichidat... Antena3.ro
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea useit
Reacție alarmantă a lui Traian Băsescu: „Ar fi bine să ne gândim unde ne adăpostim familia!”
Reacție alarmantă a lui Traian Băsescu: „Ar fi bine să ne gândim unde ne adăpostim familia!” BZI
Bolojan se pregătește să dea, pentru a doua oară, foc Constituției. Legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat frizează trei decizii anterioare ale CCR
Bolojan se pregătește să dea, pentru a doua oară, foc Constituției. Legea interzicerii cumulului pensiei cu... Jurnalul
Zacuscă de post cu ardei copți: rețetă românească gustoasă, pentru borcane și pentru zilele aglomerate
Zacuscă de post cu ardei copți: rețetă românească gustoasă, pentru borcane și pentru zilele aglomerate Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Coşmarul facturilor de energie. Aproape 500.000 de români primesc lunar ajutor de la stat pentru plată
Coşmarul facturilor de energie. Aproape 500.000 de români primesc lunar ajutor de la stat pentru plată Observator
Beneficiile consumului de soia. Cum îți poate sprijini starea de sănătate
Beneficiile consumului de soia. Cum îți poate sprijini starea de sănătate MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 moduri de a încuraja relațiile de familie
5 moduri de a încuraja relațiile de familie DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari UseIT
Salată de ouă fierte cu leurdă și brânză, pentru gustări delicioase de primăvară
Salată de ouă fierte cu leurdă și brânză, pentru gustări delicioase de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x