Antena Căutare

FOTO: Îţi mai aminteşti de Edina, câştigătoarea primului sezon "Mireasă pentru fiul meu"? Uite ce s-a ales de fosta concurentă şi cum arată acum

S-a înscris în competiţia iubirii atunci când avea doar 20 de ani, a format un cuplu cu Adrian şi a reuşit să atragă simpatia a mii de oameni din toate colţurile ţării şi a reuşit astfel să câştige primul sezon.

S-a înscris în competiţia iubirii atunci când avea doar 20 de ani, a format un cuplu cu Adrian şi a reuşit să atragă simpatia a mii de oameni din toate colţurile ţării şi a reuşit astfel să câştige primul sezon.

Acum, la trei ani de la finalizarea competiţiei iubirii, Edina este tot singură, căci relaţia dintre ea şi Adrian nu a funcţionat.

Totuşi, aceasta îşi ocupă timpul având o pasiune pe care mulţi o consideră cel puţin ciudată. Mai exact, ea are numeroase păpuşi bebeluş, pe care le îngrijeşte cu drag, ca şi cum ar fi copiii ei.

Reborn dolls“ sau „reborn kids“ (păpuşile sau copiii renăscuţi - n.r.) sunt cunoscuţi bebeluşii din silicon, care au apărut încă de la mijlocul anilor ’90 în SUA, din dorinţa colecţionarilor de a deţine păpuşi cât mai realist realizate. Acest fenomen care a făcut furori peste hotare a fost a ajuns şi în România, unde numeroase persoane şi-au comandat pe internet păpuşi bebeluş.

Articolul continuă după reclamă
Delia va deveni mămică? Ce spune vedeta după ce a fost surprinsă la o clinică de fertilizare in vitro... Cu NUTRITION MIXER e ușor să redevii ușor ! Iar Neatza îți vine în ajutor!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la Observator 19
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara „nu mai este ce a fost”
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Nicușor Dan, așteptat să doboare 1.000 de urși cu o singură semnătură. Vânător sau ONG-ist?
Nicușor Dan, așteptat să doboare 1.000 de urși cu o singură semnătură. Vânător sau ONG-ist? Jurnalul
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Primarul care a construit drum din bani publici către terenurile sale. Doar el îl folosește
Primarul care a construit drum din bani publici către terenurile sale. Doar el îl folosește Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x