Antena Căutare

IMA, cel mai scurt drum către celebritate! Sandra Stoicescu, creatoarea școlii de vedete de televiziune: „În fiecare an descoperim talente”

Cu siguranță că mulți dintre noi ne-am visat, măcar o dată, în locul vedetelor care apar zi de zi pe micile noastre ecrane. Evident, că o parte dintre cei care au visat la celebritatea oferită de televiziune au renunțat rapid la idee pentru că nu știau care e calea de urmat pentru a ajunge acolo unde și-au dorit.

Din fericire, de mai multă vreme, calea spre celebritate nu mai e atât de greu de străbătut, atât de greu de depistat. De ce? Pentru că există o școală care te învață cum să pășești corect și profesionist pe acest drum. Intact Media Academy este de-acum un brand important în ceea ce privește televiziune. Școala construită cu migală de Alessandra Stoicescu își arată roadele cu fiecare generație de absolvenți în parte, iar pentru cei care încă au așteptat oportunitatea de a lucra și a învăța de la cei mai buni, Academia își deschide porțile din nou în această lună.

19 februarie, ziua în care încep cursurile de prezentator

Este cunoscut faptul că pentru o carieră de succes în televiziune trebuie să ai... chemare, iar cei care simt că pot deveni noile vedete ale micilor ecrane, cursurile de prezentator TV încep pe 19 februarie 2018, iar detaliile le oferă chiar Sandra Stoicescu, într-un interviu acordat lui Cătălin Oprișan, redactorul șef al site-ului numărul 1 de divertisment din România, a1.ro.

Articolul continuă după reclamă

Timp de trei luni, cursanții vor învăța toate secretele acestei meserii fascinante cu ajutorul marilor vedete ale Antenei 1. Prețul pentru cele trei luni de curs este de 1500 de euro, iar pentru a fi admiși, doritorii trebuie să treacă de un interviu.

Școală pentru cei care vor să facă o carieră în Make Up

Televiziunea nu înseamnă doar ceea ce se vede pe micul ecran, ci și realizările din spate. Acolo unde echipe întregi de profesioniști lucrează pentru ca totul să fie perfect. Machiajul este un domeniu în care performanțele sunt din ce în ce mai mari, iar sub îndrumarea unor adevărate maestre ale make-up-ului, viitorii cursanți pot deprinde tainele unei meserii căutate și apreciate în întreaga lume. Intact Media Academy este locul în care poți deveni un make-up artist desăvârșit. Cursul durează 5 săptămâni și cei care vor să-l urmeze trebuie să achite taxa de 1000 de euro.

Fundația Mereu Aproape, sprijin constant pentru copiii bolnavi

Președinte al Fundației Mereu Aproape, Alessandra Stoicescu a vorbit și despre proiectele pe care le are în plan în 2018. Așa cum se întâmplă de ani întregi, fundația vine în sprijinul copiilor cu probleme de sănătate, aceștia primind mereu sprijin financiar pentru rezolvarea problemelor pe care le întâmpină.

Ionela Lucan, reporter Observator, vorbește despre violența domestică... Intact Media Academy continuă înscrierile pentru prima serie din acest an la cursurile de Prezentator şi Reporter TV...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la Observator 19
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Ce cuvânt românesc a ales Mirabela Grădinaru pentru Vocabularul lansat luni la Kiev
Ce cuvânt românesc a ales Mirabela Grădinaru pentru Vocabularul lansat luni la Kiev Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Sarah Dumitrescu, transformare surprinzătoare. Și-a făcut sau nu operații estetice?
Sarah Dumitrescu, transformare surprinzătoare. Și-a făcut sau nu operații estetice? Kudika
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică Redactia.ro
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte.
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte. "Litoralul pentru Toți" revine din septembrie Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x