Antena Căutare

Carmen Ionescu revine pe micile ecrane după 10 ani, în serialul Adela, de la Antena 1

Carmen Ionescu, Cristina Ciobănaşu şi Vlad Vîlciu sunt noile nume care întregesc familia Andronic în cel mai nou serial de ficţiune produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production, Adela. Pentru Carmen Ionescu, proiectul Adela înseamnă revenirea pe micile ecrane, după o pauză de aproape 10 ani de zile.

Galerie
Carmen Ionescu revine pe micile ecrane după 10 ani, în serialul Adela, de la Antena 1

Actriţa o va întruchipa pe Martha, mama lui Paul Andronic, unul dintre personajele-cheie ale poveştii. Caracter puternic, Marthei îi pasă mai mult de reputaţia familiei Andronic, decât de fericirea fiului său şi va lua decizii care ulterior vor schimba destine.

„Sunt extrem de bucuroasă că am revenit la filmări, după o pauză de aproape 10 ani. Mare bucurie şi un mare cadou pentru mine a fost acest rol şi sunt implicată cu tot sufletul. Îmi place mult toată echipa, sunt oameni minunaţi, profesionişti, iar asta contează enorm. Îmi place şi povestea serialului, iar despre rolul meu, ce să spun, îl iubesc mult. Martha e o femeie puternică, cum îmi place mie, un caracter ferm, are şi ironie, are şi umor, dar mai mult nu aş vrea să divulg de acum despre personaj. Rămâne să îl descoperiţi dumneavoastră!”, a declarat actriţa, care a mai completat: „M-am bucurat ca un copil că mi s-a oferit ocazia să revin pe platoul de filmare!”.

Carmen Ionescu revine pe micile ecrane după 10 ani, în serialul Adela, de la Antena 1

Din familia extinsă face parte şi Livia Drăghici, fiica surorii lui Paul, interpretată de Cristina Ciobănaşu. Mereu sub influenţa mamei sale, Delia, Livia este răsfăţata casei. Iar atunci când mama sa simte că poziţia în casă, dar şi averea îi sunt ameninţate de fiica lui Paul, va face tot posibilul ca să împiedice acest lucru.

Articolul continuă după reclamă

„Personajul pe care îl interpretez în acest serial se numeşte Livia Drăghici şi este parte din familia mare Andronic. Vorbim de o fată de bani gata, care a primit tot timpul tot ce şi-a dorit. Fetiţa preferată a familiei, Livia îşi permite să spună şi să facă orice. Urmează cursurile unei facultăţi, pentru că nu vrea să fie neapărat dependentă de familie, însă nici nu depune foarte mult efort, nici nu spune nu averii familiei!”, a declarat Cristina, care mai spune că noul său personaj este cu adevărat o provocare: „Nu ştiu să am lucruri în comun cu Livia! Mi se pare o provocare în plus şi faptul că nu am mai jucat jucat stilul ăsta de aroganţă şi de excentricitate, dar sper să vă placă personajul meu şi să îi descoperiţi farmecul în întreaga poveste!”.

Carmen Ionescu revine pe micile ecrane după 10 ani, în serialul Adela, de la Antena 1

Alături de ea, telespectatorii în vor putea urmări şi pe Vlad Vîlciu, interpretul lui Luca Drăghici, primul copil al Deliei şi al lui Dorin Drăghici. Luca este băiatul răsfăţat al mamei, aflat într-o continuă petrecere de când a absolvit liceul şi prins în tot felul de relaţii compromiţătoare care nu fac decât să strice imaginea familiei Andronic.

“Sunt onorat să fiu parte din echipa serialului Adela. Am întâlnit o echipă extraordinară și nişte colegi minunați, alături de care se construiește povestea, pas cu pas. Sunt convins de faptul că serialul are toate ingredientele unui real succes: suspans, acțiune, emoție și un strop de magie din partea fiecărui om, prezent pe platoul de filmare”, a declarat Vlad Vîlciu, care mai spune despre personajul său: “Luca este un tânăr aparent arogant, infatuat, fără griji sau conștiință, ghidat de mirajul banilor nemunciți. În esență, el reprezintă categoria copiilor neglijați emoțional de părinții care sunt convinși că banii pot substitui timpul și atenția familială. Luca are un parcurs surprinzător, aventuros, înțesat de suișuri și coborâșuri. Personal este o provocare, deoarece am de a face cu un rol de compoziție, diametral opus de mine. Scormonesc toate ungherele sufletului acestui personaj și îl însuflețesc cu grijă”, a mai completat el.

Carmen Ionescu revine pe micile ecrane după 10 ani, în serialul Adela, de la Antena 1

Antena 1 a dat startul filmărilor pentru Adela, un nou serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după serialul O hayat Benim / This is my life, produs de Fox Turcia, adaptarea fiind semnată de Simona Macovei, Radu Grigore, Conrad Mericoffer, Bianca Mina și Ruxandra Ion.

Carmen Ionescu revine pe micile ecrane după 10 ani, în serialul Adela, de la Antena 1

Anca Androne şi Bogdan Talaşman, cuplu în serialul Adela de la Antena 1... Nuami Dinescu, Alina Florescu, Tatiana Şelaru şi Răzvan „Krem” Alexe dau viaţă personajelor din mahala în serialul Adela...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele româneşti!
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o mulțime de reacții
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o...
Afra Saraçoğlu, surprinsă de jurnaliști pe stradă. Cum arată în prezent actrița din Golden Boy – Dragoste rebelă
Afra Saraçoğlu, surprinsă de jurnaliști pe stradă. Cum arată în prezent actrița din Golden Boy – Dragoste... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum ocolesc primăriile reforma lui Bolojan: posturile dispar, oamenii rămân. „Nimeni nu pleacă acasă”
Cum ocolesc primăriile reforma lui Bolojan: posturile dispar, oamenii rămân. „Nimeni nu pleacă acasă” Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Risotto cremos cu sparanghel, ciuperci și mazăre. Un preparat gustos și sățios
Risotto cremos cu sparanghel, ciuperci și mazăre. Un preparat gustos și sățios HelloTaste.ro
Un bărbat care a crezut că-și repară toată dantura cu 5.000 de euro în Turcia s-a întors acasă fără niciun dinte în gură
Un bărbat care a crezut că-și repară toată dantura cu 5.000 de euro în Turcia s-a întors acasă fără niciun... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”
Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!” BZI
Benzinarii mimează ieftinirea. Românii rămân cei mai arși la buzunare din UE
Benzinarii mimează ieftinirea. Românii rămân cei mai arși la buzunare din UE Jurnalul
Meghan Markle, mărturisiri dure despre hărțuirea online: Timp de 10 ani am fost cea mai atacată persoană din lume...
Meghan Markle, mărturisiri dure despre hărțuirea online: Timp de 10 ani am fost cea mai atacată persoană din... Kudika
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO Redactia.ro
eMAG introduce de mâine o taxă pentru fiecare comandă. Cât vor plăti în plus clienţii
eMAG introduce de mâine o taxă pentru fiecare comandă. Cât vor plăti în plus clienţii Observator
Proprietățile medicinale ale apei de cocos. De ce să o incluzi în alimentație
Proprietățile medicinale ale apei de cocos. De ce să o incluzi în alimentație MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce trebuie să vorbim despre depresie în timpul sarcinii
De ce trebuie să vorbim despre depresie în timpul sarcinii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Cartofi noi cu sparanghel, bacon și ouă fierte moi
Cartofi noi cu sparanghel, bacon și ouă fierte moi Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x