Treizeci şi cinci de morţi într-un azil american de pensionari medicalizat de lângă Seattle
Nevoia de a găsi un vinovat este tot mai puternică, în timp ce epidemia noului coronavirus accelerează în Statele Unite, unde toti ochii se îndreaptă către un azil pentru pensionari de lângă Seattle, unde 35 de oameni au murit deja de covid-19, relatează AFP.
Publicat: Vineri, 20 Martie 2020, 13:45 | Actualizat: Vineri, 20 Martie 2020, 14:19Un raport al autorităţilor sanitare federale de miercuri a aţâţat furia, după ce a relevat că infirmieri de la Centrul Life Care de la Kirkland, în statul Washington, au continuat să muncească în acest azil medicalizat, în pofida faptului că prezentau simptome ale infecţiei, pe fondul unei lipse de echipament şi de formare.
Documentul reprezintă un ecou trist al alertelor lansate în ultimele săptămâni de către familii ale pensionarilor cu privire la dezorganizarea din centru.
”Nu este nicio carantină aici. Boala se răspândeşte într-un mare galop”, a declarat presei Kevin Connolly, al cărui socru, în vârstă de 81 de ani, se află în centru.
Centrul găzduia la mijlocul lui februarie 120 de persoane. În prezent, mai găzduieşte aproximativ 40.
”Avem întrebări şi vrem răspunsuri”, a tunat Connolly.
El vrea să afle cine este vinovat de multiple întârzieri în punerea în aplicare a unor măsuri-cheie care ar fi permis îndiguirea epidemiei - identificarea noului coronavirus - considerat iniţial o gripă sezonieră -, testarea sistematică a pensionarilor şi izolarea strictă.
”Am avut neşansa de a ne aflala locul nepotrivit în momentul nepotrivit”, rezumă Scott Sedlacek, care s-acontaminat după ce şi-a vizitat tatăl.
Sursa : news.ro