ALERTĂ de virus periculos în România! Cum se pot preveni copiii
Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a anunțat că România este pe locul patru în Europa la numărul de cazuri de rujeolă raportate în ultimul an. Mai mult, este posibil ca cifrele din România să fie sub situația reală.
Publicat: Duminica, 29 Septembrie 2019, 12:00 | Actualizat: Duminica, 29 Septembrie 2019, 17:50- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a anunțat că România este pe locul patru în Europa la numărul de cazuri de rujeolă raportate în ultimul an. Mai mult, este posibil ca cifrele din România să fie sub situația reală.
Medicul pediatru Mihai Craiu atrage atenția că numărul de cazuri arată că pericolul “există încă pentru toți copiii români nevaccinați” și amintește că “acum în România este legal prevăzută vaccinarea ROR de la 9 luni” ale copilului, potrivit Capital.ro.
“Numărul cazurilor de rujeolă raportate la TESSy [Sistemul european de supraveghere] poate fi subestimat în anumite țări. Acest lucru se poate aplica în mod deosebit la România. Focarul care a izbucnit în țară a dus la întârzieri în raportarea cazurilor către TESSy și cele mai actualizate date sunt disponibile de la Institutul Național de Sănătate Publică din România“.
Potrivit statisticilor, în România există o proporție semnificativă în ceea ce privește cazurile de rujeolă, drept urmare autoritățile competente recomandă vaccinarea copiilor la timp.
“Conform ultimului buletin de supraveghere al autorităților europene, în România, în ultimul an, au fost raportate 1.453 de cazuri de rujeolă.
Din cele 13.113 cazuri raportate în toată Uniunea Europeană, cazurile de rujeolă diagnosticate în România reprezintă o proporție semnificativă. Doar Franța cu 2.560, Italia cu 1.845 și Polonia cu 1.580 [de cazuri de rujeolă raportate de autorități – n.red.] au raportat la ECDC [European Centre for Disease Prevention and Control, agenție a Uniunii Europene – n.red.] mai multe cazuri.
Mesaj de luat acasă – pericolul nu a trecut, el există încă pentru toți copiii români nevaccinați. De aceea autoritățile române, în colaborare cu experții CDC, au elaborat o serie de măsuri de soluționare.
Acum în România este legal prevăzută vaccinarea ROR de la 9 luni. Se fac două doze, la 9 și 12 luni. Acesta este instrumentul de lucru oficial. Haideți să facem un efort de a citi reglementările oficiale înainte de a ne inflama inutil. Părerile personale nu rezolvă nimic, iar ignorarea realității nici atât.
Restul sunt povești ale unor adepți ai teoriei conspirației care sunt ferm convinși că toate vaccinurile fac rău tot timpul, tuturor oamenilor. Foarte trist!”