Alertă ANM: Luna lui Cuptor atinge temperaturi de foc! "Trăim în prezent unul dintre cei mai călduroşi ani"
Luna iulie este cea mai călduroasă lună a anului, temperatura aerului fiind mai mare faţă de iunie, în timp ce gradul de instabilitate este mai redus în majoritatea zonelor ţării, conform caracterizării climatice a acestei luni, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Duminica, 05 Iulie 2020, 21:04 | Actualizat: Duminica, 05 Iulie 2020, 21:05Oamenii de știință atrag atenția asupra faptului că anul 2020 ar putea fi cel mai călduros din istorie. Chiar dacă pandemia de coronavirus a impus măsuri drastice, iar emisia de gaze cu efect de seră a scăzut, acest eveniment nu reprezintă un înlocuitor pentru acțiunile climatice concrete.
Noi recorduri de căldură în vara anului 2020
Vara care se apropie în emisfera nordică ar trebui să aducă noi recorduri de căldură, a declarat o purtătoare de cuvânt a OMM, Clare Nullis Kapp, în cadrul unei întâlniri de presă, ce a fost organizată în format virtual la Geneva.
"Trăim în prezent unul dintre cei mai călduroşi ani înregistraţi vreodată", a adăugat ea.
Şi, "pentru mulţi oameni, COVID-19 sporeşte riscurile sanitare asociate căldurii", a continuat Clare Nullis Kapp, subliniind că pandemia va face mai dificile eforturile de gestionare a episoadelor de caniculă.
OMM s-a asociat cu alte organizaţii pentru "a-i alerta pe liderii politici cu scopul de a îi ajuta să gestioneze această miză dublă, căldura şi COVID-19", a adăugat purtătoarea de cuvânt a Organizaţiei Meteorologice Mondiale.