Vremea februarie 2020. Meteorologii anunță episoade cu zăpadă și chiar viscol
Luna februarie este caracterizată de valori termice pozitive, peste normalul temperaturilor specifice acestei perioade. Cu toate acestea, meteorologii anunță episoade de cu zăpadă și chiar viscol. Vremea se schimbă radical spre sfârșitul lunii.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 30 Ianuarie 2020, 12:17 | Actualizat: Joi, 30 Ianuarie 2020, 16:18Potrivit vremea.ro, prima decadă a lunii februarie va aduce o vreme similară cu cea înregistrată în cea mai mare parte a lunii ianuarie, respectiv: vreme caldă și frumoasă în majoritatea regiunilor; iar la șes nebulozitate de tip stratiform (ceață sau nori stratus și stratocumulus), ce vor bloca radiația solară și vor menține temperaturile la valori ceva mai apropiate de media acestei perioade.
În primele 10 zile ale lunii februarie sunt așteptate burnițe și fulguieli slabe, iar în zonele depresionare din Transilvania ceața va fi asociată și cu chiciură.
Jumătatea lunii februarie aduce în vestul, centrul și nordul țării o serie de precipitații mixte pe spații relativ extinse, în timp ce la munte se vor semnala exclusiv ninsori. Temperaturile vor crește în toate regiunile țării, dar mai cu seamă în zonele deluroase din sud și est, unde se vor înregistra maxime termice de până la 15 grade Celsius.
Vin ninsorile la sfârșit de februarie
La sfârșitul lunii februarie ne putem aștepta la un episod cu zăpadă și chiar viscol în sudul și în estul țării, deși aceste fenomene nu vor fi de durată.
În sud-estul extrem al României precipitațiile vor fi în cea mai mare parte sub formă de ploaie. În restul teritoriului sunt așteptate ninsori. Stratul de zăpadă depus va fi de 20-30 de cm.
După episodul cu zăpadă urmează unul cu ger inclusiv în sudul țării, iar în depresiunile din estul Transilvaniei valorile termice minime se vor apropia de pragul de -20 de grade Celsius.
La sfârșit de februarie vremea va fi rece decât media normală a acelei perioade.
Sursa: vremea.ro
Pe aceeași temă