După doar şapte zile petrecute pe Insula Iubirii, un cuplu va părăsi cel mai dur test de fidelitate duminică, de la 20:00, la Antena 1, nu înainte de a răspunde la cea mai aşteptată întrebare: „Cum plecaţi, împreună sau separat?”
Cristina Nimereală și Sebastian Dascălu formează unul dintre cuplurile care au venit în Thailanda pentru a testa cât de solidă este relația lor. Cei doi sunt siguri că, după emisiune, vor pleca tot împreună acasă și au plan să-și întemeieze o familie și să se apuce de vlogging.
Insula iubirii. Episodul 8. „Insula Iubirii” întâmpină în cel episodul cu numărul opt numeroase surprize. Ies la iveală situații neprevăzute, căci vorba aceea că inimii nu-i poți comanda se aplică cel mai bine. Ispita Irina este pe punctul de a se îndrăgosti de Iulian, deși venise cu un scop precis în Thailanda: acela de a ispiti. Atât!
Iulian și ispita Irina au noroc. Cei doi au câștigat o ședință foto, iar cu acest prilej au trăit o nouă experiență unică.
"Din ce am văzut până acum, suntem pe aceeași lungime de undă. Nu cred că delirez", spune Iulian. După primul sărut, în timpul sedinței foto, Iulian a prins curaj, astfel că încă un moment de tandrețe se ivește, semn că cei doi nu sunt departe de a forma un cuplu real.