Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu le vor arată telespectatorilor în noul sezon „Asia Express”, difuzat în curând de Antena 1, tot ce ține de cultura, obiceiurile și lucrurile inedite din Sri Lanka si India, cele două țări în care se desfășoară competiția. Pentru ca experiența lor să fie cât mai reală, cei doi încearcă să trăiască așa cum o fac localnicii. Acesta este motivul pentru care încă de când se aflau în Sri Lanka au început să poarte sarong, obiect vestimentar care este specific bărbaților, format dintr-o bucată tubulară de material care se leagă în jurul taliei.
Luni, 10.12.2018, 11:13Regretatul cântăreț britanic David Bowie a cerut prin testament ca cenușa sa să fie împrăștiată pe insula indoneziană Bali, a scris vineri presa din Statele Unite, conform AFP.
Sambata, 30.01.2016, 21:56Pamela Anderson se misca la fel de bine precum arata.
Vineri, 19.11.2010, 00:00