Antena Căutare

Articole despre tepes

Ard pădurile de lângă Cetatea lui Vlad Ţepeş, din Argeş, de aproape două zile

Ard pădurile de lângă Cetatea lui Vlad Ţepeş, din Argeş, de aproape două zile

O sută de turişti au fost coborâţi de pe munte, iar autorităţile au ridicat două elicoptere deasupra Cheilor Argeşului, să oprească flăcările. Vântul a dus însă la extinderea lor, până aproape de Transfăgărăşan, care a fost închis...

Marti, 24.04.2018, 08:10
Țepeș și Lăpușneanu sunt mici copii pe lângă Generalul Horațiu! Avea un perete cu 40 de capete de om „împăiate”! Fiecare exponat era copt în aburi, într-un cuptor, apoi afumat, uscat la soare și uns cu ulei de rechin

Oricine a deschis o carte de Istoria românilor, a aflat de metodele barbare ale unor domni autohtoni, precum Vlad Țepeș sau Alexandru Lăpușneanu. Primul obișnuia să îi dea în țeapă pe răufăcători, iar despre cel de-al doilea se spune avea o piramidă alcătuită din capetele boierilor trădători, așezate după rang și neam.

Marti, 13.03.2018, 14:31
La asta nu te aşteptai! Într-un sat din Neamţ,  trăiesc peste 500 de români cu numele domnitorului Vlad Ţepeş. Cătunul se numeşte, AŢI GHICIT!, Ţepeşeni

La asta nu te aşteptai! Într-un sat din Neamţ, trăiesc peste 500 de români cu numele domnitorului Vlad Ţepeş. Cătunul se numeşte, AŢI GHICIT!, Ţepeşeni

Unde eşti tu, Ţepeş Doamne? Celebra întrebare şi-a găsit în sfârşit un răspuns: într-un cătun din Neamţ. Acolo trăiesc peste 500 de români care poartă numele domnitorului legendar.

Miercuri, 17.05.2017, 21:18
Într-un cătun din Neamţ  trăiesc peste 500 de români care poartă numele domnitorului Vlad Ţepeş

Miercuri, 17.05.2017, 20:27
Povestea lui Vlad Ţepeş va fi spusă într-un nou documentar marca Discovery

Povestea lui Vlad Ţepeş va fi spusă într-un nou documentar marca Discovery

Vlad Ţepeş, vestit pentru faptul că executa inamicii prin tragere în ţeapă, va fi promovat strict ca domnitor al Ţării Româneşti şi nu va fi pomenit niciun cuvânt despre renumitul conte vampir, Dracula, cu care e făcută mereu legătura.

Miercuri, 06.04.2016, 16:34
Știai că există așa ceva? Lacul Sărat de lângă Brăila, LOCUL MIRACULOS unde Ţepeş îşi vindeca oştenii

Știai că există așa ceva? Lacul Sărat de lângă Brăila, LOCUL MIRACULOS unde Ţepeş îşi vindeca oştenii

Stațiunea Lacul Sărat, cunoscută în întreaga lume ca izvor de sănătate, este situată în zona de câmpie din nord-estul Bărăganului. Se spune că proprietățile terapeutice miraculoase ale apei au fost descoperite cu secole în urmă de voievodul Vlad Țepeș.

Duminica, 07.02.2016, 13:05
Castelul Bran, in topul celor mai infricosatoare zece destinatii de Halloween!

Castelul Bran, in topul celor mai infricosatoare zece destinatii de Halloween!

Castelul Bran a fost inclus intr-un top al celor mai inspaimantatoare zece destinatii de Halloween, realizat de un site turistic, alaturi de alte locuri celebre pentru istorii terifiante precum Hollywood si Triunghiul Bermudelor, informeaza Reuters.

Sambata, 27.10.2012, 17:43
Sarbii il revendica pe Vlad Tepes

Sarbii il revendica pe Vlad Tepes

Suntem pe cale sa il pierdem si pe Vlad tepes. Cei care il revendica acum sunt vecinii sarbi. Un tabloid din Belgrad a publicat un articol in care se sustine ca Vlad tepes ar fi fost sarb la origine

Duminica, 04.12.2011, 19:22
Vanghelie contemporan cu Vlad Tepes

Vanghelie contemporan cu Vlad Tepes

Primarul sectorului 5 s-a transformat intr-un calau pentru osanditii din vremea crudului domnitor.

Sambata, 09.04.2011, 00:00

Ultimele știri

x