Antena Căutare

În episodul patru din ”Băieți de oraș”, difuzat în această seară, de la 21.15, la Antena 1, Roby Roberto devine vedetă în presa internațională

Comedie la cote maxime, asta îşi propun Mihai Bendeac şi colegii sãi din ”Băieți de oraș” în cel mai nou episod al serialului, difuzat în această searã, de la 21.15, la Antena 1, invitând totodatã telespectatorii sã se transpunã în situaţii dintre cele mai trãsnite, alãturi de ei.

Codin Maticiuc este invitat special și în cel de-al patrulea episod, unde personajul pe care îl interpretează și care-i poartă numele este creat cu foarte multă ironie și umor.

Roby Roberto, caracterul interpretat de Mihai Bendeac, este cel care pune la cale, cu mare ingeniozitate, un plan prin care-i să-i ia banii lui Codin Maticiuc, după ce-i urmărește acestuia toate mișcările pe rețelele de socializare. Astfel, după mai multe peripeții, Roby Roberto îl dă în judecată pe Codin Maticiuc, cei doi ajungând într-un final și în fața magistraților. Pentru a fi siguri că vor câștiga procesul, Malone și Roby Roberto angajează unul dintre cei mai buni avocați, căruia îi și povestesc despre planul pus la cale.

Ironia și comicul de situație fac însă ca acest proces să fie unul complet ieșit din tipare, Roby Roberto ajungând astfel în antenția presei, atât a celei din țară cât și a celei de peste hotare.

Articolul continuă după reclamă

Printre mesajele pe care el transmite prin intermediul jurnaliștilor britanici, el are unul și pentru mama copiilor lui, Daniela, căreia îi spune cât de mult o iubește.

Dacă va reuși Roby Roberto în planul lui de a-i lua banii lui Codin Maticiuc și dacă va câștiga sau nu procesul, telespectatorii pot vedea în episodul patru al serialului ”Băieți de oraș”, care va fi difuzat în această seară, de la ora 21.15, la Antena 1.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Baieti de oras nu e panică:). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/baieti-de-oras/. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/Baieti-de-oras-1071976969575868/?fref=ts, iar canalul nostru de YouTube este: https://www.youtube.com/c/Baietideoras.

➡️ Băieţi de oraş episoade integrale online dar şi episoadele LIVE le poti urmari doar pe AntenaPlay: https://goo.gl/lUvXOc. Intră acum de pe tabletă, smartphone sau laptop. 

Citește și
Bravo, tată! Rezumat episodul 6, sezonul 2, din 24 martie. Gioni angajează bonă pentru Tibi, iar Crenguța devine geloasă
Bravo, tată! Rezumat episodul 6, sezonul 2, din 24 martie. Gioni angajează bonă pentru Tibi, iar Crenguța devine...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dintr-un bucluc în altul! Roby și băieții o găsesc pe… Elodia. Malone primește un ordin indecent
Dintr-un bucluc în altul! Roby și băieții o găsesc pe… Elodia. Malone primește un ordin indecent
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au reproșat fanii: „Este de jale...” Foto
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Stare de urgență în 7 insule grecești care rămân fără apă. Hotelurile oferă turiștilor vouchere ca să renunțe la serviciul de curățenie
Stare de urgență în 7 insule grecești care rămân fără apă. Hotelurile oferă turiștilor vouchere ca să... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Rezultatele Evaluării Naționale arată dezastrul provocat de Ilie Bolojan
Rezultatele Evaluării Naționale arată dezastrul provocat de Ilie Bolojan Jurnalul
Turcia, una dintre cele mai accesibile destinații pentru vacanța de vară
Turcia, una dintre cele mai accesibile destinații pentru vacanța de vară Kudika
Dr Bilic: Cea mai nesanatoasa ciorba. De ce sa nu mai faci niciodata
Dr Bilic: Cea mai nesanatoasa ciorba. De ce sa nu mai faci niciodata Redactia.ro
Vreme extremă în România: cod galben de caniculă, vijelii, grindină și rafale de până la 70 km/h
Vreme extremă în România: cod galben de caniculă, vijelii, grindină și rafale de până la 70 km/h Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x