Antena Căutare

Chef Sorin Bontea, juratul Chefi la cuțite, despre cel mai mare hobby al său

Imediat după terminarea filmărilor Chefi la cuțite, Sorin Bontea, juratul celui mai iubit show culinar, a petrecut două săptămâni în Delta-Dunării!

Imediat după terminarea filmărilor Chefi la cuțite, Sorin Bontea, juratul celui mai iubit show culinar, a petrecut două săptămâni în Delta-Dunării!

CHEFI LA CUȚITE SEZON 7. ”Am petrecut câteva zile relaxante alături de familie în Deltă, care a devenit destinația mea preferată. Cu toate acestea, nu pot spune că am avut până acum o vacanță de vară în adevăratul sens al cuvântului. M-am înscris și într-un concurs de pescuit, organizat de Liga Română de Spinning- un adevărat cantonament de două săptămâni cu antrenamente, reguli și program special, mai ales în săptămâna premergătoare competiției”.

Chef Sorin Bontea, juratul Chefi la cuțite, despre cel mai mare hobby al său

CHEFI LA CUȚITE SEZON 7. ”Pescuitul este cel mai mare hobby al meu!”, spune chef Sorin Bontea, care, pentru prima dată a concurat alături de profesioniști la Campionatul Național de Spinning, în cadrul Cupei Rapture Delta Dunării, pescuit din barcă. Deși s-a aflat pentru prima oară în această ipostază, juratul show-ului de la Antena 1 a reușit să ocupe în clasament, alături de echipa sa, locul 12 din 64. ”A fost foarte frumos, este prima dată când m-am înscris în această competiție, iar în toamnă va urma o altă etapă. Cu toate acestea, competiția în sine nu este deloc ușoară, dar antrenamentele oficiale și adaptarea la programul impus sunt foarte importante”, mărturisește acesta

Articolul continuă după reclamă

Chef Sorin Bontea, juratul Chefi la cuțite, despre cel mai mare hobby al său

CHEFI LA CUȚITE SEZON 7. A pescuit printre cei mai mari peșți în Delta Dunării, știuci, bibani, însă cu toate acestea chef Sorin a mărturisit că în vacanță prima sa pasiune, gastronomia, nu este o prioritate: ”În vacanță mă relaxez. Gătesc puțin...spre deloc, dacă împrejurările îmi permit asta. Nici când merg în vizită nu îmi place să împărtășesc secrete culinare. Le spun mereu că dacă vor rețete, și medicii dau! Dar compensate!”, glumește acesta.

În această toamnă, Chefi la cuțite revine la Antena 1 cu un nou sezon, ce va înteți competiția gustului atât între jurați, cât și între bucătarii aspiranți la cel de-al șaptelea titlu al show-ului culinar.

Chef Sorin Bontea, juratul Chefi la cuțite, despre cel mai mare hobby al său

Număr record de concurenți, în audițiile pe nevăzute ale sezonului 7 ”Chefi la cuțite”... Gina Pistol, despre vacanța sa de vară: ”Îmi reîncarc bateriile departe de cotidian”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Richard Abou Zaki a gătit la evenimentul din Torino care atrage cele mai importante figuri ale gastronomiei din lume
Chef Richard Abou Zaki a gătit la evenimentul din Torino care atrage cele mai importante figuri ale gastronomiei din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Câștigă o întâlnire cu Chefii pe platoul de filmare al emisiunii Chefi la cuțite
Câștigă o întâlnire cu Chefii pe platoul de filmare al emisiunii Chefi la cuțite
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x