Antena Căutare

Chefii vor avea parte de o SURPRIZĂ URIAȘĂ în ediția de luni: „El m-a înscris, el m-a adus aici!”. Cine se ascunde în spatele ușilor!

Experiența Alisiei Racovei în domeniul culinar este incontesbabilă, căci ajunsă la vârsta de 70 de ani mărturisește cu zâmbetul pe buze că și-a petrecut mai mult de jumătate din viață în bucătărie. De mai bine de 55 de ani gătește cu multă pasiune, însă cu toate acestea nu a avut curajul să se înscrie până acum la “Chefi la cuțite“. Tocmai de aceea, luni de la ora 20:00, doamna va intra în competiție alături de fiul său care-și va încerca și el norocul în cel mai iubit show culinar: ,,El m-a înscris, el m-a adus aici. Eu toată viața am fost bucătăreasă, iar acum vrea să mă facă vedetă la 70 de ani!”.

Pentru Marius Racovei, mama este un adevărat model, iar relația lor specială este conturată și de o pasiune comună pentru gătit. Băiatul a învățat tehnici de bază, dar și secretele gustului, însă recunoaște că nu se poate compara cu cea care i-a fost și mentor în bucătărie. Deși îi lipsește experiența vastă, este încrezător că rețeta pe care o va pregăti luni seară este demnă de votul de încredere al chefilor. La rândul său, mama, pentru care gătitul este în continuare prioritate, le va servi lui Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu amintiri în farfurie. Va opta pentru o saramură de pește cu mămăliguță, preparat pe care l-a gătit de nenumărate ori. Ce reacție vor avea jurații, dar și care va fi votul lor pentru cei doi, telespectatorii Antena 1 vor afla luni de la 20.00.

Rețete indiene pe masa jurizării

Tot luni seară, competiția capătă un gust internațional, căci un concurent din Nepal, în vârstã de 28 de ani, este convins că poate condimenta show-ul cu rețete exotice: ,,Am venit aici să mă exprim din punct de vedere culinar. Să acumulez experiență. Desigur, mi-ar plăcea și să câștig, dar voi vedea.”. Samsher Chand este de 7 ani în România, dar nici până acum nu s-a obișnuit cu mâncarea tradițional românească. Deși nu poate rezista borșului de legume, nu îi plac sarmalele și preferă bucatele indiene pentru că sunt mult mai condimentate. Tocmai de aceea va încerca să îi convingă pe chefi printr-o farfurie extrem de aromată, dar și picantă; va găti briani, o mâncare condimentată pe bază de orez. “E inacceptabil! Eu sunt român, nu pot să mănânc așa picant, vrei să mă omori?!” va afirma chef Bontea. Ce soartă va avea Samsher în competiție, ce alte farfurii își vor găsi locul în etapa următoare a show-ului, dar și cine va pleca acasă fără un cuțit, toate luni la Antena 1, de la 20.00.

Articolul continuă după reclamă
Cea mai bună rețetă de friptură de porc cu sos de ciuperci se face imediat și succesul e garantat!... Chef Bontea reacționează: "Nu pot să mănânc așa ceva, vrei să mă omori?!" Rețete indiene pe masa jurizării...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Richard Abou Zaki a gătit la evenimentul din Torino care atrage cele mai importante figuri ale gastronomiei din lume
Chef Richard Abou Zaki a gătit la evenimentul din Torino care atrage cele mai importante figuri ale gastronomiei din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Câștigă o întâlnire cu Chefii pe platoul de filmare al emisiunii Chefi la cuțite
Câștigă o întâlnire cu Chefii pe platoul de filmare al emisiunii Chefi la cuțite
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x