Antena Căutare

Emoții copleșitoare și răsturnări de situație la „Chefi la cuțite”, când se aleg finaliștii: „Plec direct la cardiolog de aici"

Semifinala celui de-al doilea sezon „Chefi la cuțite” aduce luni seara, de la 20.30, la Antena 1, farfurii de-a dreptul spectaculoase, care îi vor uimi pe jurați, lacrimi de fericire, dar și despărțiri, jurizări cu surprize, emoții care dau în clocot, dar și răsturnări de situație care vor da o altă întorsătură concursului.

Semifinala celui de-al doilea sezon „Chefi la cuțite” aduce luni seara, de la 20.30, la Antena 1, farfurii de-a dreptul spectaculoase, care îi vor uimi pe jurați, lacrimi de fericire, dar și despărțiri, jurizări cu surprize, emoții care dau în clocot, dar și răsturnări de situație care vor da o altă întorsătură concursului.

Cert este că la finalul serii de luni se vor alege finaliștii acestui sezon, cei care se vor lupta marți, 15 noiembrie, în finala emisiunii, pentru titlul cel mare și premiul în valoare de 30.000 de euro.

Semifinala va avea anul acesta două probe, ambele eliminatorii. La prima dintre ele, semifinaliștii acestui sezon – Alex Bălan, Cristi Podosu, Gabi Botezan, Valentina Rausche, Cristina Ioniță, Cristi Voicu, Marius Nistor și Robert Niculae – vor găti după o temă supriză, iar la jurizare vor sosi nimeni alții decât finaliștii și semifinaliștii primului sezon. „E o etapă grea, a despărțirilor, iar eu am emoții”, spune chef Florin Dumitrescu, pentru care bucuria de a avea patru oameni în această etapă a show-ului ar putea fi întrecută doar dacă toți ar putea ajunge, ca printr-o minune, în finală.

Articolul continuă după reclamă

„Am încredere în Robert, reprezentantul echipei negre, iar dacă l-aș vedea în finală, aș fi cel mai fericit chef din România”, adaugă și chef Cătălin Scărlătescu, cel pentru care acest sezon a fost cu adevărat negru pentru că echipa sa a fost dezbinată și sabotată din interior. „Sigur că am emoții, dar am ajuns până aici și vreau să văd în finală cât mai mulți din oamenii mei, apoi s-o câștig”, spune sigur pe el chef Sorin Bontea, cel care a câștigat primul sezon.

După o serie de eliminări, cea de-a doua parte a semifinalei se va da în 5 oameni, astfel că rândurile se strâng, iar emoțiile cresc alarmant. Este o probă de signature dish, jurizată chiar de cei trei chefi, astfel că punctajul lor va fi decisiv pentru alegerea finaliștilor. Este un moment în care orice e posibil, iar aflarea rezultatul îi va ține ca pe jar pe toți. „Plec direct la cardiolog de aici”, va spune chef Scărlătescu. Cine sunt finaliștii celui de-al doilea sezon „Chefi la cuțite”, telespectatorii Antena 1 află luni, de la 20.30.

Se apropie clipa cea mare la „Chefi la cuțite”! Cei trei jurați se pregătesc de bătălia finală!... CONCURS! AloShop pune la bătaie tigaia "REGIS STONE PAN 28 CM"! Gătește ca un maestru bucătar!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul acid al lui Florinel Ungureanu de la Chefi la cuțite, după ce a slăbit 48 de kilograme! Ce s-a văzut în poza cu bustul gol
Mesajul acid al lui Florinel Ungureanu de la Chefi la cuțite, după ce a slăbit 48 de kilograme! Ce s-a văzut în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Chef Ștefan Popescu, dezvăluiri despre spiritualitate. A manifestat totul în viață, inclusiv emisiunea: „Soția m-a îndrumat”
Chef Ștefan Popescu, dezvăluiri despre spiritualitate. A manifestat totul în viață, inclusiv emisiunea:...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x