Antena Căutare

Marius Bogin a venit pentru a treia oară la „Chefi la Cuţite”. Motivul emoționant pentru care vrea neaparat să câștige

Marius Bogin a venit pentru cea de-a treia oară la „Chefi la Cuţite”. Concurentul a prezentat de fiecare dată cu un preparat tradiţional românesc şi a reuşit să treacă de prima rundă. Vom vedea dacă şi de data aceasta a impresionat chefii şi a primit cuţitul pentru bootcamp.

Marius Bogin a venit pentru cea de-a treia oară la „Chefi la Cuţite”. Concurentul a prezentat de fiecare dată cu un preparat tradiţional românesc şi a reuşit să treacă de prima rundă. Vom vedea dacă şi de data aceasta a impresionat chefii şi a primit cuţitul pentru bootcamp.

De data aceasta, Marius Bogin a gătit stomac de miel umplut.

„Vreau să câştig finala în echipa lui chef Scărlătescu”, a mărturisit concurentul din Sebeș, în vârstă de 45 de ani.

„Sunt realizat ca și familie, ca și om. Am doi copii. Fata a făcut 18 ani, iar fiul meu, Bogdan, 15 ani”, a mai spus el.

Articolul continuă după reclamă

Marius Bogin a adăugat că are șanse să câștige premiul cel mare în acest sezon al emisiunii „Chefi la cuțite”. „Sunt prea determinat”, a precizat concurentul.

Bogin și-a deschis sufletul la „Chefi la cuțite”, dezvăluind că participă pentru a reuși să facă o cramă pentru fiica lui, care suferă de o boală din cauza căreia uneori este marginalizată.

„Lucrez acasă la o cramă pentru fiica mea și tot îi dăruiesc ei. Cel mai dificil moment a fost când am aflat că fata mea e bolnavă. La un an, fetița mea trebuia să meargă cum fac toți copiii. Ne-au spus medicii că nu se poate recupera 100%. Merge șchiopătând. Nu poate urca și coborî scări, nu se poate spăla singură...”, a spus Marius Bogin.

El a adăugat că fiica lui, din cauza bolii de care suferă, a fost marginalizată.

„O dată la două-trei săptămâni se închide în camera ei și stă și plânge. Pentru asta și lupt – să termin acea cramă pentru ea, la care lucrez de un an, că nu îmi ajung banii”, a povestit concurentul.

Apariție excentrică la „Chefi la cuțite”! Drag queen-ul Yannis, faţă în faţă cu chefii: „Sunt exagerarea femeii"... „Chefi la cuțite”, sezonul 6, ediția 5. Apariții excentrice, dar și emoționante, o luptă acerbă și clipe de groază...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Richard Abou Zaki a gătit la evenimentul din Torino care atrage cele mai importante figuri ale gastronomiei din lume
Chef Richard Abou Zaki a gătit la evenimentul din Torino care atrage cele mai importante figuri ale gastronomiei din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Câștigă o întâlnire cu Chefii pe platoul de filmare al emisiunii Chefi la cuțite
Câștigă o întâlnire cu Chefii pe platoul de filmare al emisiunii Chefi la cuțite
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x