Antena Căutare

Nervi întinși la maximum! Lucian Bostan Palade este primul din echipa argintie a lui chef Dumitrescu care pleacă acasă

Au gătit, au stat cu inima la gât, iar în final au fost nevoiți să asculte decizia, sub privirile arzătoare ale chefilor.

Au gătit, au stat cu inima la gât, iar în final au fost nevoiți să asculte decizia, sub privirile arzătoare ale chefilor.

Echipa argintie condusă de chef Dumitrescu și echipa neagră a lui chef Scărlătescu s-au duelat, însă individual, iar jurizarea a fost făcută de chefi.

Farfurii bune, farfurii mai puțin bune. Două echipe, un singur om care părăsește concursul.

”Am mari emoții, mi-e teamă să nu fie unul de-al meu care să fi avut cea mai slabă farfurie” spunea Chef Dumitrescu.

Din păcate pentru el, chiar așa a fost. Lucian Bostan Palade este cel pentru care competiția se oprește aici.

Așadar, singura echipă care rămâne în formula inițială este echipa roșie, celelalte două pierzând câte un concurent fiecare. Iar competiția devine din ce în ce mai acerbă!

  • Doar în perioada 17-23 octombrie, la LIDL ai săptămăna italiană!
Scărlătescu versus Dumitrescu și un ou pentru salvare! Duelul se dă între echipa neagră și cea argintie!... Pariu între cei trei chefi! Jurații încearcă să-și dea seama cine sunt posesorii farfuriilor din care mănâncă...
Video Chefi la cuțite | Sezonul 12, 10 mai 2023. Primul concurent eliminat este din echipa lui chef Sorin Bontea! Chefi la cuțite | Sezonul 12, 10 mai 2023. Primul concurent eliminat este din echipa lui chef Sorin Bontea! Marti, 26.09.2023, 23:29
Video recomandate
Chefi la cuțite | Sezonul 12, 26 septembrie 2023. Ce decizie surprinzătoare a luat chef Cătălin Scărlătescu, după ce s-a ridicat interdicția de a vorbi
Chefi la cuțite | Sezonul 12, 26 septembrie 2023. Ce decizie surprinzătoare a luat chef Cătălin Scărlătescu, după ce s-a ridicat interdicția de a vorbi Marti, 26.09.2023, 22:00
Chefi la cuțite, 26 septembrie 2023. Cine este primul concurent eliminat. Sorin Bontea îl pierde pe Ioan Frățilă (Nea Ion)

Chefi la cuțite, 26 septembrie 2023. Cine este primul concurent eliminat. Sorin Bontea îl pierde pe Ioan Frățilă (Nea Ion)

Un concurent a fost eliminat în ediția 16 a emisiunii Chefi la cuțite sezonul 12, de la Antena 1. Suntem în punctul culminant al primei ediții de confruntare a sezonului 12. Eliminarea pentru oricare dintre cei doi chefi ai căror echipe au susținut duelul ar fi o primă pierdere greu de uitat. Cum a decurs tot momentul, vedeți în VIDEO de mai jos. Sorin Bontea îl pierde pe Ioan Frățilă (Nea Ion).

Marti, 26.09.2023, 23:55
Chefi la cuțite, 26 septembrie 2023. Valentin Timofte, cuțitul de aur al lui Sorin Bontea, la un pas să clacheze la duel

Chefi la cuțite, 26 septembrie 2023. Valentin Timofte, cuțitul de aur al lui Sorin Bontea, la un pas să clacheze la duel

În ediția 16 de la Chefi la cuțite sezonul 12, din 26 septembrie 2023, într-un moment extrem de tensionat, Cuțitul de Aur al lui Sorin Bontea, Valentin Timofte, a fost aproape să clacheze în timpul duelului dificil: „Nu mai pot face altceva! Mă distrugi!”.

Marti, 26.09.2023, 23:05
Chefi la cuțite, 26 septembrie 2023. Ce echipă a câștigat primul battle și cine a intrat la duel. Verdictul clar adus de bandă

Chefi la cuțite, 26 septembrie 2023. Ce echipă a câștigat primul battle și cine a intrat la duel. Verdictul clar adus de bandă

În ediția 16 de la Chefi la cuțite sezonul 12, din 26 septembrie 2023, cele trei echipe conduse de Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au pregătit rețete bazându-se pe ingrediente aproape imposinil de combinat. La final, colegii de la Observator au făcut degustarea și au votat, iar banda a adus primul verdict din sezonul 12.

Marti, 26.09.2023, 22:30
Chefi la cuțite, 26 septembrie 2023. Cătălin Scărlătescu a explodat la gătit! A oprit totul și a făcut ședintă de echipă

Chefi la cuțite, 26 septembrie 2023. Cătălin Scărlătescu a explodat la gătit! A oprit totul și a făcut ședintă de echipă

În ediția 16 de la Chefi la cuțite sezonul 12, din 26 septembrie 2023, tensiunea a atins cote alarmante, Chef Cătălin Scărlătescu și-a ieșit din fire după ce a fost ridicată interdicția de a vorbi cu echipa sa.

Marti, 26.09.2023, 21:55
x