Antena Căutare

Popcornul, o istorie veche de 6.700 de ani! Te-ai fi gândit vreodată că Napoleon Bonaparte mânca așa ceva? Curiozități pe care nu le știai până acum!

Floricelele de porumb sunt poate cea mai populară gustare din toată lumea. Dar cum au apărut?

Floricelele de porumb sunt poate cea mai populară gustare din toată lumea. Dar cum au apărut?

Fie că te uiți la un film cu prietenii, fie că doar savurezi o gustare sățioasă, popcorn-ul este alegerea ideală, chiar și pentru cei mai mofturoși.

De-a lungul timpului, acestea au fost servite în diferite forme: simple, cu sare, cu arome diverse, cu ciocolată sau chiar caramel.

Articolul continuă după reclamă

Floricelele de porumb sunt savuroase

Puțini sunt cei care știu încă cum s-au născut aceste minunății gustoase.

Mai vechi decât credeai

Cercetătorii au descoperit ceva de-a dreptul incredibil. Se pare că peruanii de acum 6.700 de ani obișnuiau să consume porumb și mai ales, floricele.

Istoria a fost dată peste cap, fiind demonstrat astfel că porumbul a ajuns în America de Sud cu 1000 de ani mai devreme decât se estimase.

Cum pocnește o floricică!

Termenul de popcorn („popped corn”, adică porumb pocnit) a apărut în anul 1848. În acea perioadă, gustarea se bucura de multă popularitate.

Pizza, o istorie neștiută! Cum s-a inventat și de ce blatul e mai gros la margine!

Am putea spune că Regina Victoria a Marii Britanii a mâncat floricele.

Ce personalități au mai mâncat probabil popcorn?

  • Abraham Lincoln
  • Karl Marx
  • Charles Dickens
  • Oscar Wilde
  • Lewis Carroll
  • Charles Darwin
  • Thomas Edison

Porumb vechi de 4.700 de ani, descoperit în Peru

În 1970, generalul Mills obține patentul pentru prima pungă de floricele de făcut la cuptorul cu microunde.

Curiozități

  • În unele părți ale lumii, floricelele înșirate pe sfoară constituie ornamente pentru pomul de Crăciun.
  • Unele firme de transport naval folosesc popcorn-ul în loc de polistiren expandat, pentru a împacheta diferite colete.
  • Cel mai mare castron de floricele a fost făcut în 2006, în Statele Unite: o cantitate de 1,549 de kilograme.
Daniel Ardelean, altfel decât îl ştiai. Ce face simpaticul concurent atunci când nu poartă tunica neagră a echipei lui c... Emoții copleșitoare pentru Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu luni la „Chefi la cuțite”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este Alexandru Tinca, concurentul de la Chefi la cuțite care a ajuns în top 20 cei mai buni specialiști în jamón din Spania
Cine este Alexandru Tinca, concurentul de la Chefi la cuțite care a ajuns în top 20 cei mai buni specialiști în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
La ce oră începe Chefi la cuțite, duminică, 15 noiembrie 2026. Programul Antena 1 după finala Asia Express
La ce oră începe Chefi la cuțite, duminică, 15 noiembrie 2026. Programul Antena 1 după finala Asia Express
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x