Antena Căutare

Valentin Butnaru și Olivia Păunescu au plecat de la pupitrul știrilor și au venit să facă spectacol la „Chefi la cuțite”

În această seară, de la ora 20:00, ultimii bucătari înscriși în cursa sezonului de poveste Chefi la cuțite se vor lupta pentru un pașaport de trecere către etapa următoare.

În această seară, de la ora 20:00, ultimii bucătari înscriși în cursa sezonului de poveste Chefi la cuțite se vor lupta pentru un pașaport de trecere către etapa următoare.

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu au jurizat cele mai diverse preparate până în acest moment: de la bucate tradiționale românești, la rețete inedite de deserturi sau mâncăruri exotice din meniul internațional. Tocmai de aceea, ultima jurizare pe nevăzute a sezonului 5 va fi pe măsura standardului ridicat impus de cei care și-au făcut deja apariția în fața chefilor.

De la ora 20:00 pe Antena 1, trioul imbatabil de jurați va avea parte de farfurii excepționale, spectacol, dar și multe surprize- atât sub cloșurile misterioase, cât și în spatele ușilor de jurizare. Multe fețe cunoscute își vor face apariția pentru a-i surprinde, dar și pentru a-și testa limitele la bancul de lucru.

Valentin Butnaru și Olivia Păunescu au plecat de la pupitrul știrilor și au venit să facă spectacol la „Chefi la cuțite”

Articolul continuă după reclamă

În această seară, Valentin Butnaru și Olivia Păunescu vor transmite din platoul “Chefi la cuțite”, însă nu din postura unor prezentatori de știri, așa cum i-au obișnuit pe telespectatorii jurnalului matinal al Antenei 1, ci din cea a unor bucătari amatori care vor să își încerce norocul în competiție.

Valentin Butnaru și Olivia Păunescu au plecat de la pupitrul știrilor și au venit să facă spectacol la „Chefi la cuțite”

Cei doi formează o echipă la pupitrul de știri de mai bine de cinci ani, motiv pentru care au încredere că vor comunica la fel de bine și într-o sesiune tensionată de gătit. Vali și Olivia recunosc că bucătăria nu este punctul lor forte, căci amândoi au hobby-uri în afara sferei gastronomice: dacă Olivia este pasionată de design vestimentar, Vali este un împătimit al squash-ului. Cu toate acestea, lipsa de experiență nu îi va opri din a încerca să facă o figură bună în fața celor trei chefi.

Valentin Butnaru și Olivia Păunescu au plecat de la pupitrul știrilor și au venit să facă spectacol la „Chefi la cuțite”

“Inițial mă gândeam să nu ne facem de râs cu preparatul pe care l-am ales...mai ales că noi nu gătim! Când am ajuns în platou am uitat tot: rețetă, ingredientele...și cred că cele mai mari bătăi de cap ne-a dat plating-ul! Am venit în această competiție foarte degajați, pregătiți să improvizăm. Dar acum ne dăm seama prin ce emoții trec concurenții înainte să ajungă în fața chefilor!”, au mărturisit cei doi prezentatori.

Tot luni seară, de la ora 20:00, telespectatorii Antena 1 vor putea să urmărească și prima probă de Bootcamp. Lupta culinară începe să fie mai solicitantă, iar soarta concurenților în concurs depinde de fiecare alegere pe care aceștia o fac la bancul de lucru. Bootcamp-ul, a doua etapă eliminatorie a show-ului, va testa tehnica, rapiditatea, dar și îndemânarea bucătarilor calificați.

Care sunt cei ce vor obține votul de încredere al chefilor pe ultima sută de metri și care va fi prima provocare a concurenților ce au reușit să ajungă în prima probă de Bootcamp, telespectatorii pot vedea în această seară, de la ora 20:00, pe Antena 1!

Se împart ultimele cuțite! Jurații aruncă 120 de bucătari în arenă, pentru a-și alege preferații cu care vor face echipă... Scărlătescu, față în față cu doi prieteni buni! "- De ce ați venit, mă, cu două vâsle? - Păi ce, crezi că iei bătai...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Câștigă o întâlnire cu Chefii pe platoul de filmare al emisiunii Chefi la cuțite
Câștigă o întâlnire cu Chefii pe platoul de filmare al emisiunii Chefi la cuțite
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
EXCLUSIV | Care este cel mai mare regret al lui Chef Richard Abou Zaki din punct de vedere personal. Cum depășește greutățile
EXCLUSIV | Care este cel mai mare regret al lui Chef Richard Abou Zaki din punct de vedere personal. Cum depășește...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x