Antena Căutare

Florin Dumitrescu, despre cel mai greu moment din cariera sa: ”Îmi doream să învăț. A fost foarte greu!”

A început să gătească înainte de a împlini majoratul. La doar 18 ani, și-a luat viața în propriile mâini visând la o carieră de succes în domeniul bucătăriei.

A început să gătească înainte de a împlini majoratul. La doar 18 ani, și-a luat viața în propriile mâini visând la o carieră de succes în domeniul bucătăriei. Florin Dumitrescu vorbește despre cel mai greu moment din parcursul său profesional.

Cel mai greu a fost atunci când am ales să plec din țară, la 18 ani, pentru că îmi doream să câștig experiență și respect în această meserie, îmi doream să învăț. A fost foarte greu. Pe de altă parte, cred că drumul ăsta m-a dus și către una dintre cele mai mari realizări ale mele, aceea că am pus și eu umărul la recunoașterea profesională a bucătarilor, la schimbarea percepției asupra acestei meserii – motiv pentru care și plecasem din țară.”, a spus Florin.

Juratul de la ”Iadul Bucătarilor” consideră că meseria de bucatar a devenit un trend.

”În clipa de față a fi bucătar în România a devenit un lucru mare. E drept ca există și reversul medaliei, în sensul că pentru mulți meseria a devenit un trend, schimbarea a atras după sine și mulți autointitulați chefi, însă per total percepția este una foarte schimbată”, e de părere juratul.

Articolul continuă după reclamă

Florin Dumitrescu: ”Viața mea se învârte în jurul mâncării”... Nu ai să crezi cine a fost campion la sah dintre cei trei chefi de la “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Iadul Bucătarilor nu e panică:). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/iadul-bucatarilor/. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/antena1official/?fref=ts, iar canalul nostru de YouTube este: http://www.youtube.com/Antena1AntenaTVGroup.

Nu în ultimul rând, puteţi urmări toate înregistrările integral pe AntenaPlayhttps://antenaplay.ro/iadul-bucatarilor.

Citește și
Michael Pascale, câştigătorul sezonului doi de la Hell's Kitchen - Iadul Bucătarilor, a devenit tătic! Prima fotografie cu bebeluşul
Michael Pascale, câştigătorul sezonului doi de la Hell's Kitchen - Iadul Bucătarilor, a devenit tătic! Prima...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Chef Cătălin Scărlătescu organizează Burger Week la mare
Chef Cătălin Scărlătescu organizează Burger Week la mare
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta: „M-au dat afară din birou”
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta:... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată: „Am primit cele mai jignitoare comentarii...„
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată:... Elle
Cărțile de tarot îți spun ce se întâmplă în viața ta astăzi, 8 aprilie. Sfaturi pentru toate zodiile
Cărțile de tarot îți spun ce se întâmplă în viața ta astăzi, 8 aprilie. Sfaturi pentru toate zodiile Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui HelloTaste.ro
În timp ce Artemis 2 făcea istorie, Rusia a anunțat că revendică ”teritorii suverane” pe Lună
În timp ce Artemis 2 făcea istorie, Rusia a anunțat că revendică ”teritorii suverane” pe Lună Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă BZI
Schimbări majore în procesele de malpraxis: medicii specialiști devin obligatorii în expertizele medico-legale
Schimbări majore în procesele de malpraxis: medicii specialiști devin obligatorii în expertizele medico-legale Jurnalul
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria omenirii
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Doliu la UMF Iaşi. Roxana Chiriță, reputat psihiatru și profesor universitar, a murit la 65 de ani
Doliu la UMF Iaşi. Roxana Chiriță, reputat psihiatru și profesor universitar, a murit la 65 de ani Observator
Beneficiile consumului de morcovi. De ce sunt importanți în alimentație
Beneficiile consumului de morcovi. De ce sunt importanți în alimentație MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Când începe bebelușul să se târască?
Când începe bebelușul să se târască? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x