Antena Căutare

A uitat-o deja pe Jojo! După ce o pierde pe Cătălina, Cristi se aruncă în brațele altei ispite. Pe cine alege concurentul

În urma discuției ca de la bărbat la bărbat pe care au avut-o la finalul celei de-a treia ediții a emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii”, Cristi și Alin și-au arătat amândoi atracția față de Cătălina și au hotărât ca fiecare să facă tot ce-i va sta în putință pentru a o cuceri

În urma discuției ca de la bărbat la bărbat pe care au avut-o la finalul celei de-a treia ediții a emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii”, Cristi și Alin și-au arătat amândoi atracția față de Cătălina și au hotărât ca fiecare să facă tot ce-i va sta în putință pentru a o cuceri

La rândul ei, Cătălina a declarat cât se poate de deschis că se simte atrasă de Alin, că între ei doi ar exista chimie și că i-ar plăcea să petreacă cât mai mult timp împreună pentru a se cunoaște mai bine. Cristi o agasează, o sufocă, spune ea, însă Cătălina preferă să-i dea mai degrabă de înțeles prin gesturi decât să-i spună în față că nu-i dorește compania. Va avea însă un astfel de prilej în momentul în care Cristi va insista să meargă cu el la date. Cătălina nu se va mai putea eschiva și în cele din urmă va fi nevoită să spună că ar prefera să iasă cu Alin la date.

Supărat și dezamăgit că a fost refuzat de ispită, Cristi îi va găsi imediat defecte Cătălinei și va pune ochii pe o altă ispită. Din păcate nu poate ieși cu aceasta la date, deoarece ea este blocată de Jojo, partenera sa de pe cealaltă insulă. Dezamăgit, Cristi va face o alegere de compromis și își va petrece ziua în compania unei ispite care nu-l atrage deloc.
Articolul continuă după reclamă
Când se va întoarce însă pe insulă, părând să fi uitat cu totul de Cătălina, Cristi se va duce direct la ispită la care i-a stat gândul toată ziua. Cum își vor petrece seara cei doi și ce gesturi va face Cristi astfel încât să aducă lacrimi amare la ceremonia focului pe cealaltă insulă, telespectatorii vor afla marți, 24 mai, de la ora 20.30, la „Temptation Island – Insula iubirii”, la Antena 1.
Deea, „ispita ispitelor”, apariție incendiară, în maiou roșu de dantelă și pantaloni scurți, minusculi! S-a văzut tooot!... Fotografia postată de Elena de la "Insula Iubirii" pe Facebook face furori! Plajă, Thailanda, un mire şi o mir...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce vezi diseară, 7 noiembrie 2026, la Insula Iubirii. Flacăra ispitei se aprinde în vila fetelor, iar Radu Vâlcan aduce vești
Ce vezi diseară, 7 noiembrie 2026, la Insula Iubirii. Flacăra ispitei se aprinde în vila fetelor, iar Radu Vâlcan...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
La ce oră începe Insula Iubirii sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Antena 1. Ce se întâmplă în ediția din această seară
La ce oră începe Insula Iubirii sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Antena 1. Ce se întâmplă în ediția din...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x