Antena Căutare

Acestea sunt ispitele masculine din cel de-a cincilea sezon Insula iubirii! Ionuț Gojman și-a intrat în noul rol! Andi: „După Hannelore, mi-am învăţat lecţia!"

Ispitele masculine le-au fost prezentate concurentelor din cel de-al cincilea sezon Insula Iubirii. Îmbrăcați în samurai, ispitele Andi, Mircea, Adrian Savin, George, Ionuț Gojman şi cea mai nouă ispită, Adrian Demetrian, au defilat prin fața femeilor. 

Ispitele masculine le-au fost prezentate concurentelor din cel de-al cincilea sezon Insula Iubirii. Îmbrăcați în samurai, ispitele Andi, Mircea, Adrian Savin, George, Ionuț Gojman şi cea mai nouă ispită, Adrian Demetrian, au defilat prin fața femeilor.

„O să încerc să îmi iau rolul de ispită în serios, fără să ajung să mai pun suflet. O să fiu întotdeauna băiatul acela educat, atent, drăguț, rafinat, o să fiu ceea ce ele își doresc, dar fără să ajung să mai pun suflet”, a spus ispita Mircea.

Ionuț Gojman, fost concurent la Insula Iubirii, devenit ispită, a spus că, din punctul lui de vedere, se va descurca în acest rol „mult mai ușor” decât se descurcă fetele.

Acestea sunt ispitele masculine din cel de-a cincilea sezon Insula iubirii! Ionuț Gojman și-a intrat în noul rol! Andi: „După Hannelore, mi-am învăţat lecţia!"

Articolul continuă după reclamă

Pentru Ionuț Gojman, confirmarea că ar putea face parte din castingul sezonului următor Insula Iubirii a reprezentat ținta pe care a urmat-o fără să se abată, fără să acorde importanță faptului că a zdrobit o inimă – pe cea a Mirelei Baniaș

„Nu am nicio problemă să interacționez cu femei frumoase, urâte…”, a spus Ionuț Gojman.

Acestea sunt ispitele masculine din cel de-a cincilea sezon Insula iubirii! Ionuț Gojman și-a intrat în noul rol! Andi: „După Hannelore, mi-am învăţat lecţia!"

„Pentru mine sezonul trecut a fost o experiență de cunoaștere și de analiză. Acum, având în vedere că sunt alte fete, voi avea ocazia să le cunosc și să mă cunoască și ele pe mine. Loc de îndrăgostit este oriunde”, a spus și ispita Adrian Savin.

Acestea sunt ispitele masculine din cel de-a cincilea sezon Insula iubirii! Ionuț Gojman și-a intrat în noul rol! Andi: „După Hannelore, mi-am învăţat lecţia!"

Următorul samurai prezentat concurentelor a fost Dem - Adrian Demetrian. „(Femeile au nevoie de, n.r.)Stabilitate emoțională și financiară. Își doresc o persoană de încredere, pe care să se poată baza, romantism și atenție. Femeile vor să se simtă pe primul plan și mi se pare și normal. Să te îndrăgostești este una dintre nevoile umane de bază”, a spus ispita Dem.

Acestea sunt ispitele masculine din cel de-a cincilea sezon Insula iubirii! Ionuț Gojman și-a intrat în noul rol! Andi: „După Hannelore, mi-am învăţat lecţia!"

Ispita George, care în sezonul trecut al emisiunii Insula Iubirii a fost preferat de două dintre concurente, este mai pregătit ca niciodată să își ducă misiunea până la capăt.

La începutul celui de-al cincilea sezon Insula Iubirii, ispita Andi a spus că a venit cu o „lecție învățată”, după experiența pe care a avut-o, sezonul trecut, cu Hannelore.

Urmăriți prezentarea ispitelor masculine din cel de-al cincilea sezon al emisiunii Insula Iubirii în clipul de mai sus.

Aurel, destăinuire indecentă pentru ispita Dana! „M-am autosatisfăcut în timp ce mă uitam la un videoclip cu tine”... Revedere periculoasă la Insula iubirii! Revine pasiunea dintre Diana şi ispita Andi? „Ne vedem acasă”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O seară cu emoții puternice, lacrimi și decizii importante, la Insula Iubirii, într-o ediție, lider de audiență!
O seară cu emoții puternice, lacrimi și decizii importante, la Insula Iubirii, într-o ediție, lider de audiență!
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Marco, bulversat de reacția Biancăi la imaginile cu el și Gabriela de la hotel. Ce declară despre căsnicia sa la Insula Iubirii
Marco, bulversat de reacția Biancăi la imaginile cu el și Gabriela de la hotel. Ce declară despre căsnicia sa la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x