Antena Căutare

Cele mai puternice ispite masculine, în cel de-a patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”

”Temptation Island – Insula iubirii” îi primește din nou, începând din 3 şi 4 septembrie, la Antena 1, pe curajoșii pregătiți să plece pe drumul cunoașterii, știind că doar cei ce iubesc vor putea găsi calea inapoi spre partener. În Thailanda, cele mai puternice ispite masculine așteaptă însă să demaște în cel de-al patrulea sezon ceea ce concurenții ascund adânc în minte și în suflet!

Temptation Island Insula iubirii îi primește din nou, începând din 3 şi 4 septembrie, la Antena 1, pe curajoșii pregătiți să plece pe drumul cunoașterii, știind că doar cei ce iubesc vor putea găsi calea inapoi spre partener. În Thailanda, cele mai puternice ispite masculine așteaptă însă să demaște în cel de-al patrulea sezon ceea ce concurenții ascund adânc în minte și în suflet!

Cu un fizic atletic și puternic, Andy este pregătit să devină pentru a doua oară ispită în cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”, la Antena 1. Tânărul pasionat de sport, cu un fizic hipnotizant, îndrăgostit de călătorii şi de cărţi, mărturisește că experiența din sezonul trecut l-a făcut să se cunoască mai bine și l-a învățat cum să gestioneze situații. Cât despre cel de-al patrulea sezon, Andy mărturisește că este impresionat de cele trăite. ”Din punctul meu de vedere, sezonul acesta este foarte captivant. Fetele sunt extrem de frumoase, iar poveștile lor sunt fabuloase. Sezonul trecut am învățat foarte multe despre mine, iar de data aceasta voi pune în aplicare toate acestea”, a povestit Andy.

Cele mai puternice ispite masculine,  în cel de-a patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”

Articolul continuă după reclamă

Raul este ce-a de-a doua ispită masculină cunoscută deja fanilor emisiunii. Raul le-a cucerit deja pe telespectatoarele Antena 1, dar și pe concurente, încă din primul sezon al emisiunii. Profesor de ski si model, clujeanul revine pe plajele exotice ale Thailandei pentru a le oferi concurentelor exact ceea ce își doresc. Raul se caracterizează ca un om calm, sincer, sociabil, cu multă voință.

Cele mai puternice ispite masculine,  în cel de-a patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”

Venit tocmai din Spania, unde este managerul unui restaurant, Alex (29 de ani) se descrie ca fiind un bărbat cald, căruia îi place să cunoască oameni noi. Pasionat de lectură și de călătorii, Alex spune că îi place să învețe ceva nou din fiecare experiență pe care o trăiește și își dorește același lucru și de la ”Temptation Island – Insula iubirii”.

Cele mai puternice ispite masculine,  în cel de-a patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”

Mircea are 30 de ani și a venit din Italia, unde este stabilit de mai mulți ani. Model, actor și instructor sportiv, Mircea a fost până acum imaginea unor firme mari de haine și de ceasuri. ”E suficient să intru într-o încăpere și mă remarcă toată lumea. Mă îmbrac elegant, clasic, iar culoarea ochilor mă scoate în evidență. Îmi place să mă distrez și sunt sigur că am atuurile necesare pentru a cuceri o femeie”, spune Mircea.

Cele mai puternice ispite masculine,  în cel de-a patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”

Cristian (22 de ani) este pasionat de sport dintotdeauna, iar până acum a făcut dans sportiv și fotbal, însă a fost nevoit să renunțe la locul său într-o echipă în urma unei accidentări. Cu un trup bine lucrat și o privire pătrunzătoare, Cristian mărturisește că, de obicei, nu are o problemă în a atrage atenția fetelor. ”E destul să fiu eu însumi, nu e greu să ies în evidență. Sunt obișnuit să fiu abordat de femei și îmi place cele care inspiră feminitate, care au coloană vertebrală. Am crescut înconjurat de femei, am avut mereu 7-8 în casă, așa că mereu m-au fascinat și sunt capabil să le înțeleg nevoile.

Cele mai puternice ispite masculine,  în cel de-a patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”

George (26 de ani) este din București și lucrează ca antrenor de fitness, iar în trecut a făcut kick-boxing de performanță. ”Sunt o fire sociabilă, îmi place să mă fac plăcut și sunt mereu pus pe glume, dar atunci când e nevoie pot să fiu serios și sunt foarte ambițios”, se caracterizează George.

Cele mai puternice ispite masculine,  în cel de-a patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”

În cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”, care va avea marea premierã de 3 şi 4 septembrie, la Antena 1, patru cupluri care au relații de lungă durată însă nu au făcut încă marele pas își vor putea testa relația și vor afla astfel dacă cel sau cea alături de care au petrecut atâția ani este cu adevărat jumătatea lor. La finalul sezonului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viață este același sau dacă se văd nevoiți să meargă pe căi separate.

Foto HOT! Domnilor, faceţi cunoştinţă cu Eugenia, noua ispită de la "Insula Iubirii - Temptation Island": &quo... Surpriza URIAŞĂ a noului sezon "Insula Iubirii - Temptation Island"! Cine se întoarce în Thailanda. Doamnele ş...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Prințul Marco a comis-o din nou! Bianca a văzut la bonfire imaginile ce au rănit-o
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Prințul Marco a comis-o din nou! Bianca a văzut la bonfire imaginile ce au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Noutate la prima ceremonie a focului! Radu Vâlcan le-a pus pe concurente în fața unei alegeri
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Noutate la prima ceremonie a focului! Radu Vâlcan le-a pus pe concurente în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x